Tendințe PPC în 2018 - Canopy

Tendințe PPC în 2018

canopy

Cum ne asigurăm că vom avea rezultate prin PPC în acest an? Specialiștii Canopy vorbesc despre unele dintre cele mai importante tendințe PPC din 2018, de la analiza datelor și mobile marketing la remarketing și video.

Mobile first este o direcție clară pentru orice strategie și campanie de marketing din acest an, însă nu e suficientă pentru a maximiza rezultatele. Este necesar să fim relevanți și creativi, să fim atenți la date, audiență, mesaje… hai să vedem.

Focus pe date&automatizări

Cristian Ignat, Chief Canopyst

La nivel general, în 2018 vom vedea tot mai multe echipe de marketing interesate să înțeleagă impactului fiecărui canal de promovare în generarea vânzărilor și conversiilor (data attribution). Analiza datelor va căpăta o importanță sporită, este momentul să valorificăm mai mult volumul imens de date la care avem acces.

În plus, în acest an vor avea de câștigat companiile care vor automatiza cât mai multe procese de marketing prin aplicații customizate și scripturi. Ca să corelăm cele două direcții, gândiți-vă cât de mult se poate eficientiza prelucrarea și analiza datelor prin automatizări.

Analiza conversiilor

Alexandra Tudor, PPC Architect Canopyst

Mulți ani la rând s-a declarat că intrăm în anul mobilului. În 2017, în sfârșit, mobilul a depășit cu grație desktop-ul la capitolul căutări și accesări ale site-urilor.

Suntem constant în mișcare, planurile tarifare sunt tot mai generoase pentru accesul facil la internet, telefoanele au ecrane din ce în ce mai mari, iar din 2017 au fost eliminate taxe importante de roaming în interiorul granițelor UE. Toate acestea au facilitat folosirea dispozitivelor mobile pentru căutări și achiziția unor produse și servicii.

La nivel global, rata de adopție a dispozitivelor mobile pentru research și achiziție este chiar mai mare, așa că focusul s-a mutat pe o atribuire cât mai corectă a rezultatelor fiecărui punct de contact în parte, acum că omnichannel și cross-device sunt o realitate cât se poate de concretă în marketingul digital.

În a doua parte a anului 2017, Google a anunțat o nouă metodă de atribuire: Data Driven. Aceasta completează schema modelelor de atribuire disponibile.

Datele legate de atribuire ascund o multitudine de informații utile, însă până acum această mină de aur nu a fost utilizată la adevărata sa valoare. Eu cred însă că 2018 este însă anul atribuirii.

Ce aveți de făcut?

  • Uitați-vă la datele voastre din Analytics.
  • Analizați rapoartele care urmăresc traseul unei conversie. Ce procent din totalul conversiilor revine conversiilor care se petrec la prima interacțiune?
  • Care este modelul de atribuire pe care îl utilizați în AdWords și Analytics? Probabil mai bine de 50% dintre voi veți răspunde că utilizați modelul de atribuire last click, însă datele din Analytics vă vor demonstra că acest model nu mai este relevant.
  • Google ne oferă acum opțiunea unei palete largi de interpretare a datelor, fără a mai fi nevoiți să renunțăm la canale, campanii și targetări care de fapt ne aduc rezultate, însă sunt puse într-o lumină slabă și de cele mai multe ori renunțăm la acestea pentru că atribuirea last click ni le arată necâștigătoare.

În 2018, marketerii vor învăța să analizeze mai bine informațiile, să vadă întreaga imagine și toate punctele de contact care au dus la o conversie: ce i-a atras prima dată, ce a ajutat în research și, în final, ce i-a convins să rezerve, să sune, să completeze un formular sau să cumpere.

Mobile Marketing

Andreea Burada, PPC Architect Canopyst

După cum v-a arătat deja Alexandra, traficul generat de mobil l-a depășit pe cel de pe desktop, iar 2018 va intensifica această tendință.

Aproximativ 7 din 10 deținători de smartphone care fac o achiziție în magazinul fizic folosesc telefonul înainte de acest pas pentru a căuta adresa magazinului, a iniția un apel telefonic, a compara produse, a citi review-uri etc. (sursa).  

Plecând de la această idee și luând în considerare și faptul că numărul utilizatorilor de telefoane mobile crește într-un ritm alert, putem spune cu ușurință că anul 2018 va fi unul de impact în ceea ce privește promovarea pe acest tip de device.

mobile marketing tendinte ppc 2018

Sursa: Zenith

Vizualizarea videoclipurilor pe device-uri mobile, deci inclusiv a reclamelor video, va înregistra noi recorduri la nivel mondial. Companiile care vor folosi și această strategie în comunicare, prin promovarea unui conținut de calitate, vor observa un impact pozitiv asupra business-ului lor. Prin conținut de calitate nu mă refer neapărat la modul de realizare a videoclipurilor, cât la conținut susținut de o strategie, la conținut care generează emoție sau devine viral.

Înainte de a începe promovarea reclamelor video e bine să vă puneți întrebarea: “Site-ul meu este optimizat pentru mobil?”. Google plănuiește ca în următoarele luni să schimbe modul de indexare a paginilor din desktop-first în mobile-first, motiv pentru care cred că este imperativ să faceți modificările necesare pentru ca site-ul să fie mobile-friendly.

Facebook Ads

Georgiana Diaconescu, PPC Canopyst

Facebook a devenit un canal de promovare foarte utilizat în ultimii ani, având de partea lui nu doar opțiunile avansate de targetare, cât și faptul că urmărește mai degrabă oamenii – după anumite coordonate, ci nu cookie-urile.

În anul 2017 au avut 9.600.000 utilizatori de Facebook în România, conform facebrands.ro, ceea ce înseamnă că publicul țintă al celor mai multe branduri e aici, e nevoie doar să știi cum să ajungi la el.

În 2018 vă recomand să acordați mai multă atenție următoarelor tipuri de abordări de promovare, bazate pe liste de remarketing, audiențe custom și lookalike.

  1. Catalog sales / Dinamic ads – având la bază un feed de produse și un pixel instalat corect. Poți utiliza caruselul dinamic pentru a prezenta produse celor ce ți-au vizitat site-ul sau unui public nou, pe audiențe custom bazate pe date demografice și interese sau pe liste de lookalike. Dacă nu ai  dinamic ads încă implementat, nu îl rata în 2018.
  2. Conversion Campaign – pentru cei care derulează campanii axate pe conversii, recomand testarea acestui tip de campanii, potențat și de bannere creative și copy excelent. Pixelul se folosește de datele acumulate și alege audiența cea mai predispusă sa completeze eventul selectat  (spre exemplu: purchase, add to cart, page view etc.)
  3. Messenger Ads – o campanie la care avem acces și în România și se preconizează a fi de mare impact. Există 2 tipuri de reclame ce se pot folosi pentru Messenger: reclamă în newsfeed ce te redirecționează în Messenger sau anunț plătit ce apare ca o conversație în Messenger.
  1. Split test – atunci când nu ești sigur de audiență sau de imagini poți să te folosești de split test pentru a vedea ce anunț aduce cele mai bune performanțe și la ce audiență.

Remarketing

Eugen Predescu, Growth Canopyst 

Campaniile de remarketing sunt obligatorii în orice strategie de promovare online. Ele ajută la:

  • creșterea notorietății brand-ului sau a produselor/serviciilor promovate (același public vede de mai multe ori brandul/produsele/serviciile respective),
  • vânzări (ne adresăm unui public ce a fost la un moment dat la noi pe site, deci interesat),
  • finalizarea conversiilor (deoarece online este ușor să compari și să analizezi, uneori consumatorii uită că au început la un moment dat o acțiune),
  • crearea unei conexiuni cu vizitatorii (odată ce știm ce caută vizitatorul nostru sau la ce pas s-a blocat, putem să îi dăm impresia că el vorbește cu un consultant dedicat, care știe soluția problemei sale).

Pentru a putea crea un brand puternic și a construi o comunitate in jurul acestuia, este necesar să convingem vizitatorii care ajung la noi pe site – din diferite canale ce promovează direct produsul (comparatoare, articole pe publicații externe, campanii de promovare pe produs) – să ne asocieze brandul cu produsul.

Lumea este mult mai deschisă către online, mult mai prezentă, mult mai informată și trebuie să ne securizăm publicul. Prin campaniile de remarketing ne asigurăm că securizăm într-o mare măsură publicul care ne vizitează site-ul prin faptul că ne va percepe ca brand.

YouTube Ads & Video

Claudia Grigore, PPC Canopyst

Canalul YouTube oferă tot mai multe oportunități reale ce merită exploatate mai intens în 2018.

Când vorbim despre promovare folosind canalul YouTube, trebuie să avem permanent în minte faptul că “It’s All About the User”. Oriunde, indiferent de oră sau device, utilizatorul se așteaptă să găsească un video pentru distracție sau informare. YouTube ne dă posibilitatea de a întâmpina aceste așteptări în cele mai diverse și creative moduri.

Se știe deja că dispozitivele mobile sunt tot mai utilizate. Dacă vorbim de cifre, în 2017, mai mult de 50% dintre vizionările de pe YouTube provin de pe dispozitive mobile, iar timpul petrecut în medie a fost de 40 min/sesiune, în creștere cu peste 50% față de anul trecut.

Așa că am putea adapta reclamele ținând cont de acest consum.

“Bumper ads” este un tip de anunț de mare impact pentru “brand reach”, prin mesaje scurte și memorabile, având în vedere faptul că utilizatorul nu îl poate omite. Este eficient mai ales pe dispozitivele mobile, când oamenii urmăresc videoclipuri din mers. Video-ul trebuie să aibă maximum 6 secunde, iar metoda de licitare este CPM.

Bumper ads funcționează mai bine atunci când sunt difuzate împreună cu anunțuri TrueView. De reținut că trebuie create într-o campanie separată.

Fii relevant și comunică local

George Pascaru, Team Leader Iași

În 2017 am văzut și mai mult cât este de importantă creșterea relevanței reclamelor afișate, pentru căutările realizate de potențiali clienți. Atunci când ai o rată bună de click, știi că reclama ta s-a întâlnit în mod fericit cu nevoia clientului. Aceste nevoi au de foarte multe ori de-a face cu bunuri și servicii din jurul său, locale sau chiar aflate în vecinătate. Multe căutări se fac pe baza unor termeni generali + localitatea (ex: aranjamente flori București, catering Iași, târg Crăciun Cluj).

Google pune mare preț pe afișarea contextualizată a rezultatelor unei căutări în funcție de locație și la fel ar trebui să facă și specialiștii din marketing, tot mai sistematic în 2018:

  • Putem personaliza reclamele pentru a afișa în text orașul din care se face căutarea – anunțăm disponibilitatea produsului, informații privind livrarea, facem mesajul mult mai atractiv și personal. Dacă simți că un mesaj ți se adresează direct, ești deja mult mai receptiv.
  • Pentru business-urile locale, mai ales pentru cele de servicii, contul Google MyBusiness și extensiile de locație în reclamele AdWords vor fi cruciale în 2018 pentru a capta publicul țintă on the go, care are nevoie rapid de un produs, restaurant sau orice lucru care este aproape și îi răspunde unei nevoi. Aproape, mai ales în rezultatele afișate pe telefonul mobil, principala sursă de informații când ești în mișcare.
  • În 2018 se vor diferenția campaniile de marketing digital care vor crește relevanța prin localizare la nivel de mesaj și limbaj: cuvinte și expresii specifice unei zone, repere locale și autentice.

Toate aceste reglaje fine țin de direcția digitalului din ultimii ani de personalizare cât mai bună a mesajelor, care va continua și se va acutiza în 2018. Localizarea mesajelor de marketing trebuie să aibă în vedere mobile first, local searches, cross-device și o conectivitate tot mai mare corelată cu o încredere fantastică a românilor în online.

Nu uita cui te adresezi 

Nopy, Chief Smiles Catnopyst

Colegii mei au vorbit de date, tipuri avansate de targetări și reclame noi, tactici pe care să mizați, eu vă spun să nu uitați cui vă adresați. Adică oamenilor. Experiența mi-a arătat că sunt sensibili la emoții, dintre cele mai diverse, lucru pe care eu l-am exploatat  pus în valoare. În avantajul lor, bineînțeles.

Nu uitați nici că e important să te poți baza în tot ce faci pe experiența solidă a altora.

∗Keep your mind hungry∗. Așa cum am încercat și eu să transmit generațiilor următoare.

Ți-a plăcut ce ai citit? Contactează-ne!
Te putem ajuta să vinzi mai mult.

BUNE PENTRU INSPIRAȚIE
Comments
pingbacks / trackbacks
  • […] În plus, am rezervat un loc important planurilor de a educa piața și noii specialiști, e important să continuăm aceste investiții, chiar dacă uneori presupun eforturi de timp foarte mari. Credem în acest proiect și rezultatele vor fi benefice pentru toate părțile, pe termen lung. Am publicat deja și un prim articol despre tendințe PPC în 2018. […]

Leave a Comment

0