Digital Forest Ediția I: Despre ecosistemul marketingului digital - Canopy

Digital Forest Ediția I: Despre ecosistemul marketingului digital

Carmen Pușcașu

Pe data de 19 august a avut loc prima ediție Digital Forest, un eveniment organizat de echipa Canopy în parteneriat cu Upswing și Blugento, dedicat întregului ecosistem digital.

Am discutat împreună despre marketingul online din punct de vedere performance, SEO, content și instrumente SaaS. 

digital forest

Colegul nostru Eugen Predescu a deschis ediția, povestindu-ne despre importanța campaniilor video, atât în ceea ce privește brand awareness-ul, dar și creșterea vânzărilor unei companii. 

Atunci când vine vorba de video, mulți owneri de business se tem că este costisitor și că nu vor obține rezultate satisfăcătoare în ceea ce privește vânzările. 

Realitatea este, însă, că Google încurajează conținutul video, motiv pentru care campaniile de acest tip s-au dezvoltat foarte mult din punct de vedere targetări, metode de bidding și formate, fiind din ce în ce mai focusate pe performance.

Mai departe, Eugen ne-a povestit despre Lean Six Sigma, soluția de automatizare dezvoltată intern de către Canopy prin tehnologia UiPath, pentru optimizarea campaniilor de performance marketing, întregul sistem permițând maximizarea profitabilității promovării prin Google Ads în avantajul business-urilor.

Recent lansate și în România, campaniile de tip Shopping au fost explicate în detaliu de către colega noastră Alexandra Tudor. Ei îi place să eticheteze aceste campanii drept comparatoare de prețuri, chiar dacă afișarea lor în motorul de căutare se face tot prin licitație. 

Ne-a povestit despre tot ceea ce ai nevoie pentru a începe o campanie de Shopping, despre Feed-ul care, practic, este baza unei astfel de campanii, dar și care sunt avantajele pe care acestea le oferă.

digital forest

 

Tot la categoria performance, colega noastră Georgiana Doloc ne-a vorbit cu pasiune despre campaniile de Facebook Ads, de ce să fii prezent cu brandul tău acolo, care sunt formatele de anunțuri pe care Facebook la pune la dispoziție și pentru care să optezi în funcție de business, dar și cum să distribui eficient bugetele în platformă în funcție de obiectivul tău.

digital forest

În continuare, Radu Mărcușu de la Upswing ne-a oferit multe tips & tricks despre cum să îl convingi pe Google că ai un website valoros și cum să ajungi printre primele poziții în rezultatele organice, în completarea lui venind Ioana Văcărașu cu importanța content-ului unui website în indexarea lui în Google.

 

Ultimul, dar nu cel din urmă speaker de la prima ediție Digital Forest, a fost Remus Lucuț de la Blugento care ne-a prezentat instrumentele SaaS și metodele de optimizare ale unui business prin intermediul acestora. 

Digital Forest – Q&A Session

Prima ediție Digital Forest s-a încheiat cu discuții interactive, dar și cu multe întrebări din partea audienței. Pentru că suntem convinși că și tu ai multe curiozități despre subiectele abordate, iată o serie de Q&A cu cele mai interesante întrebări pe care le-am primit la eveniment în ceea ce privește performance marketing. 

 

Q: Cum mă ajută campaniile video să îmi cresc vânzările?

A: De cele mai multe ori, ne focusam doar pe campaniile care satisfac nevoia imediaă a clientului (Google Search Campaigns si SEO), dar uităm cum să facem ceva memorabil prin care cei care au ne-au căutat pe noi și concurenții noștri ne vor ține minte. Video contentul completat de o strategie de targetare eficientă ne asigură un diferențiator puternic, prin care vom rămâne top of mind pentru cei care ne caută și prin care comunicăm mult mai detaliat și eficient de ce clientul trebuie să ne aleagă pe noi și nu concurența.

 

Q: Cum fac utilizatorul să nu dea skip la anunțul meu video?

A: Primele 5 secunde fac diferența. În primele 5 secunde trebuie să comunicăm brand-ul și un triger prin care să convingem clientul să nu apese butonul skip ad. Dat fiind faptul că folosim targetări prin care ajungem la o audiență deja interesată de noi, în primele 5 secunde trebuie comunicat acel diferențiator care o să-l convingă pe cel care vizionează anunțul că este în interesul lui să vadă video până la final. 

 

Q: Am investit într-un video, dar mi-a fost respins pentru că încălca politica YouTube. Cum aflu care sunt aceste politici? 

A: Inainte de a incepe un video pe care sa il promovezi prin platforma YouTube trebuie sa parcurgi politicile Google, pentru a te asigura ca acesta nu va fi dezaprobat. Recomandarea noastra pentru subiecte sensibile pecum alcool, tutun, tratamente medicale, gambling, credite bancare pe termen scurt si altele asemenea este ca inainte de a incepe conceperea creatiei video si a landing page-ului sa soliciti consultanta unei agentii de performance marketing.

 

Q: Este recomandat să avem și campanii de search pe lângă video? De ce?

A: Campaniile video completeaza foarte bine eforturile pe care le facem prin campaniile search. Concret, vom ajunge la cei care au nevoie de produsele sau serviciile noastre prin campanii search, iar prin campanii video ne asiguram ca vom fi top of mind pentru acestia.

 

Q: Cum mă ajută Lean Six Sigma să îmi maximizez profitabilitatea afacerii?

A: Sistemul Lean Six Sigma este un sistem japonez de optimizare care identifica pain point-urile din procesele business-ului tau, ajutandu-te pe tine sa iti focusezi eforturile de optimizare a flow-ului afacerii tale cat mai eficient. Noi am implementat acest sistem de optimizare la nivel de campanii prin intermediul unui robot software dezvoltat in platforma UiPath. Concret, noi identificam care metrici de performanta ai campaniilor au cea mai mare abatere fata de media contului si intervenim eficient in functie de problema si campanie pentru a imbunatati constant performanta contului.

 

Q: De unde vine eticheta de comparator de prețuri a unei campanii de Shopping? 

A: Spunem despre Google Shopping Ads că este în search results un comparator de prețuri pentru că afișează la vedere produsul căutat, prețul și atributele acestuia iar utilizatorul poate compara și lua o decizie de achiziție fără să mai fie neapărat nevoie să ajungă în site. 

Atunci trebuie sa privim modul in care construim toate elementele care constituie o reclamă de shopping ads astfel incât, atunci când un utilizator compară pentru a lua decizia, reclamele noastre să fie cele către care utilizatorul se indreaptă.

În anunțurile search, de exemplu, nu vedem sau vedem rar aceste detalii precum preț, poză, descriere produs și rating și utilizatorul este nevoit să intre pe site-uri pentru a găsi răspunsul. 

 

Q: Care sunt elementele obligatorii pe care trebuie să le avem în Feed?

A: Feed-ul este elementul central al campaniilor de Shopping, iar structura lor definește mai departe structura campaniilor. De aceea este important să ținem cont de toate elementele importante pentru feed. Elementele obligatorii sunt cele de basic product data, price & availability, product identifiers, product category și obligatoriu din punctul nostru de vedere sunt și custom labels. Găsiți detaliate toate elementele aici.

 

Q: Shopping Ads oferă rezultate și pentru produsele unice, cum ar fi brățări unicate personalizate?

A: Rezultatele nu pot fi garantate în funcție de categorie, ci sunt luați mult mai mulți factori în considerare, cum ar fi prețul, atractivitatea produselor și cât de user friendly este website-ul. Însă Google Shopping este potrivit și pentru promovarea produselor custom made. Pentru acestea, în feed, se poate lăsa coloana MPN goală cu încă o coloana de identifier_exists NO.

Produsele vor fi comparate cu cele din categoriile declarate în google product category și în product type. Și aici, ca în cazul produselor de serie, este important să respectăm o serie de best practices, recomandate de Google.

 

Q: Shopping Ads funcționează și pentru business-uri care nu sunt de retail?

A: Așa cum îi spune numele, Google Shopping Ads este construit pentru retaileri care comercializează exclusiv produse și nu servicii. Regăsiți aici o listă cu conținut neacceptat pentru Shopping Ads.

 

Q: Mă pot afișa cu mai multe produse în rezultate prin campaniile de Shopping?

A: Da, spre deosebire de campaniile de search clasice, în campaniile de shopping te poți afișa cu până la 15 produse de la același retailer. 

 

Q: Am campanii active de Shopping, dar nu am obținut rezultatele dorite. De ce?

A: Există mai multe motive posibile pentru care campaniile tale nu au început încă să performeze: feed-ul nu este încă optimizat cum trebuie (nu conține destule elemente după care se poate face filtrarea, cum ar fi custom labels sau product type), campaniile sunt setate pe all products și nu sunt filtrare în funcție de elemente din feed, dacă acestea exsită (putem filtra în funcție de de brand, de product type), nu sunt corelate bidurile cu marja de profit și stocul și alte best practices. Pe lângă elementele ce țin de setarea campaniilor, trebuie să luăm în considerare și faptul că vorbim despre un produs încă în beta, cu un reach de 20% din populație în luna August 2019, despre faptul că inclusiv publicul încă învată să reacționeze la acest nou format de produse, dar și agențiile și companiile încă sunt în proces de învățare. Cu răbdare și testare, toate campaniile de Google Shopping pot deveni performante.

 

Q: Anunțurile de tip Collection pot fi utilizate și de către un business care nu este de retail?

A: Da. Atâta timp cât realizam un feed de produse custom în care respectăm parametrii Facebook atunci nu o sa avem probleme. Trebuie să aveți grijă doar atunci când realizați feed-ul. Fiind one time only, atunci se poate urca și manual imagine cu imagine in catalog. Ideal este să fie folosit la nivel de prezentare. Iată care sunt beneficiile.

 

Q: De ce nu pot face campanii cu obiectiv de Conversie din prima? 

A: Poți încerca, dar șansele ca această campanie să funcționeze cum vrei tu sunt foarte mici. Ai nevoie de o educare a pixelului înainte de a trece pe obiectiv de conversie. Pentru această educare poți realiza campanii de trafic sau campanii pe conversii cu obiective mai sus în funnel.

 

Q: Cum distribuim eficient bugetul pe Facebook?

A: Bugetul trebuie distribuit în funcție de obiectivele tale. Dacă îți dorești conversii atunci trebuie să ai bugetul 50-70% cu focus pe conversii și în rest trafic și awareness. Dacă îți dorești mai mult awareness, atunci bugetul tău trebuie să fie în procent cât mai mare pe acest obiectiv.

 

Q: Cum depistează Facebook utilizatorii care îndeplinesc interesele setate de mine într-o campanie?

A: Atunci când dorești să ajungi la utilizatori – la un trafic cold –  te folosești de anumite interese. Aceste interese sunt indenificate la utilizatori prin următoarele acțiuni:

  • Dacă a dat like unei pagini asemănătoare produselor tale
  • Dacă a dat like, follow, comment la postări asemănătoare
  • Dacă a arătat o afinitate în online către produse asemănătoare
  • Dacă a intrat în grupuri în care se discută despre produsul X

Poți vedea aceste interese și la tine dacă accesezi link-ul de aici

Acestea au fost unele dintre cele mai interesante întrebări care ne-au atras atenția la prima ediție Digital Forest. Dacă și tu ai curiozități, ne poți scrie pe orice canal de comunicare! 🙂

Ți-a plăcut ce ai citit? Contactează-ne!
Te putem ajuta să vinzi mai mult.

BUNE PENTRU INSPIRAȚIE

    Leave a Comment

    bing adsgoogle ads