Canopy: Începutul

Astăzi sărbătorim cu mândrie 4 ani de când am lansat brand-ul Canopy, 4 ani în care am plecat dintr-un apartament cu 3 camere care găzduia 4 oameni pasionați de PPC și am ajuns să ne extindem birourile în 3 orașe diferite: București, Cluj și Iași.

În 4 ani de zile am fi putut să terminăm facultatea de Drept sau cei mai tehnici dintre noi facultatea de Automatică și Calculatoare. Dacă am fi fost pasionați de călătorii precum este Mark Beaumont, am fi putut să facem înconjurul lumii cu bicicleta de 18 ori, însă noi am ales altceva.

Deși suntem un start-up matur, Canopy încă are efervescența unui business fresh și dinamic, unde creativitatea are prioritate în fața procedurilor și unde pasiunea are prioritate în fața oricăror provocări pe care le-am avut.

Anul 2019 a fost anul în care am crescut precum Făt-Frumos, am atins cifre pe care nu le anticipam și am avut proiecte faine de care suntem super mândri, așa ca urmează un articol lung 🙂

Echipa

Pentru noi, echipa a fost mereu pe primul loc și plecând de la canopyști am reușit să ne extindem și să îmbunătățim calitatea serviciilor noastre. Evoluția și dinamica echipei a fost una accelerată, care ne-a permis să ne extindem regional, să lansăm un nou brand și să oferim noi servicii.

În luna ianuarie, Canopy își desprinde și consolidează serviciile de automatizare prin Robotic Process Automation (RPA) sub un nou brand, Aggranda.

În luna iulie deschidem un birou nou în Cluj, pe lângă cele din București și Iași. Acesta este condus de Ivona Gal, care a fost o adevărată inspirație pentru noi după ce a ales să se mute un an din Cluj în București pentru a face parte din echipa Canopy.

Un alt focus al nostru a fost dezvoltarea de brand-uri personale în cadrul echipei, 80% dintre specialiști participând ca speakeri sau traineri în cadrul evenimentelor Canopy, fie la evenimente la care am fost invitați sau luând parte la seria de video-uri #dozadeppc.

De asemenea, am investit în dezvoltarea echipei atât din punct de vedere tehnic, cât și soft skills. Ne-am luat notițe la traininguri și conferințe despre Google Search Ads, Google Display Ads, YouTube Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, LinkedIn Ads, Pinterest Ads sau Growth Marketing. Participăm la cursuri organizate de partenerii noștri de la British Council și învățăm să comunicăm mai bine prin tehnici de programare neuro-lingvistică. În plus, anul acesta am învățat multe chestii utile de la super profesori la cursurile de fast-track MBA din cadrul Maastricht School of Management România.

Cum funcționăm pe principiul work hard, play hard, și în 2019 am bifat un super teambuilding milităresc unde am înțeles și mai bine noțiunea de muncă în echipă și de unde ne-am întors mai puternici și gata pentru noi provocări.

canopy

În prezent, echipa implicată strict în proiectul Canopy este formată din 20 de persoane, 2 pisici simpatice, pe care cel mai probabil le știți, și roboți care ne sprijină cu realizarea task-urilor repetitive, atât pe zona de facturare și generare contracte, dar și pe partea de analiză și optimizare a campaniilor de performance marketing.

canopy

Clienți la înălțime

În al patrulea an am menținut același trend crescător. Dacă la sfârșitul anului 2018 aveam 80 de clienți, acum ne lăudăm cu 130 de parteneri în portofoliu. În ceea ce privește bugetele Google Ads și Facebook Ads, ele au crescut de la 6 mil USD la 8.5 mil USD. În plus, am ținut training-uri dedicate unora dintre cele mai consacrate brand-uri din România și am făcut peste 20 de spoturi video animate pentru care am rulat campanii YouTube Ads.

De asemenea, am rulat pentru clienții noștri campanii LinkedIn Ads, Instagram Ads, Bing Ads, Waze Ads și Pinterest Ads. Abia așteptam să testăm noi platforme în 2020.

Pe langa clienți precum Sephora, BestValue, Teilor, New Balance, SanoVita, Edenred, PIATRAONLINE, ANA PAN, MAC Cosmetics, printre numele sonore care au intrat în portofoliul nostru în 2019 putem să ne mândrim cu Provident, F64, Yves Rocher, Editura Nemira, Ferroli, Impact Hub sau Zarea.

Interacțiunea cu voi

Focusul strategiei noastre este crearea comunității pe care ne-o dorim în jurul brand-ului Canopy. Încercăm să atragem lângă noi cât mai multe persoane pasionate de online marketing, fie că vorbim de studenți sau de manageri din industrie.

Încercăm să vă atragem cu subiecte faine, de interes pentru voi, vorbim la evenimente, publicăm pe blog, postăm lucruri interesante pe paginile noastre de Facebook, LinkedIn sau Instagram, am început o nouă serie de evenimente marca Canopy – Digital Forest și un proiect video – #dozadeppc.

Pe Facebook am strâns o comunitate de 4,387 oameni care ne urmăresc, în anul 2018 aceștia fiind în număr de 3,743. La fel ca și până acum, am crescut în principal organic. Ne-am bucura să ne fiți alături și în acest an! După toate schimbările anunțate de Facebook, o modalitate ar fi să activați opțiunea See first

Din cele 16 articole scrise în 2019, cel mai citit a fost Google Shopping Ads: 6 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi.

Campanii de marketing și proiecte

Mereu am încercat să inspirăm, să fim curajoși și să construim un brand despre care povestim cu drag. Suntem conștienți că imaginea din online este cartea de vizită a oricărui business și încă din prima zi am vrut să avem alături de noi the best of the best pe zona de social media și comunicare. Roxana Ivan a avut grijă de partea de comunicare în presă, blog și social media. Ea s-a asigurat că transmitem cât mai transparent și atractiv pasiunea noastră pentru tot ce înseamnă marketing.

Am continuat tradiția și în anul 2019 și avem cu ce să ne laudăm 🙂

Lansarea brandului Aggranda

În luna Ianuarie Canopy își desprinde și consolidează serviciile de automatizare prin Robotic Process Automation (RPA) sub un nou brand, Aggranda. Ca partener Silver UiPath, Aggranda a dezvoltat deja zeci de roboți software pentru branduri importante din România și este în discuții avansate pentru inițierea altor proiecte mărețe. Prin tehnologia RPA, companiile beneficiază de avantaje multiple, de la creșterea vizibilă a eficienței operaționale, la reducerea costurilor, eliminarea erorilor, îmbunătățirea calității serviciilor și a experienței oferite clienților.

#dozadeppc

Doza de PPC a început ca urmare a schimbării comportamentelor de consum în ceea ce privește conținutul online și anume aceea că utilizatorii preferă să urmărească un video în defavoarea citirii unui articol. Proiectul și-a propus să transpună esența blogului Canopy într-o serie de clipuri interactive, iar primul sezon ne-a dovedit că ne putem atinge obiectivele ambițioase pe care ni le-am propus. Primul video din serie a fost despre Facebook Ads și îl puteți urmări mai jos. 

Doza de PPC – Facebook Ads Best Practices

Când vine vorba de promisiuni, noi ne ținem de cuvânt. Drept urmare, astăzi lansăm cu entuziasm primul clip din proiectul Doza de PPC.Vedeta zilei? Nimeni altul decât Facebook, cu focus pe o serie de best practices de ținut minte atunci când îți trasezi strategia de marketing. #dozadeppc

Publicată de Canopy pe Miercuri, 5 iunie 2019

Digital Bloom

Pe 30 august am fost la înălțime la propriu! Mai precis la peste 50 de metri înălțime. Împreună cu Google România am organizat primul eveniment concept de online marketing organizat la 50 de metri deasupra pământului, pe platforma Dinner In The Sky. Pe lângă subiectul fain al conferinței ,,Cum să devii memorabil”, am oferit participanților o experiență inedită, pe care au distribuit-o pe toate platformele sociale pe care le utilizează.

Digital Forest

Digital Forest este despre noutățile din ecosistemul online. Am avut subiecte și invitați de seamă. Printre cei care s-au implicat în proiect putem enumera Omniconvert, DWF, Upswing sau Blugento. Subiectele pe care le-am adus au fost legate de lansarea Shopping Ads și Pinterest Ads în România, cât și despre cunoscutele Facebook Ads, Instagram Ads și YouTube Ads.

alexandra tudor canopy

Black Friday #revelionulPPCiștior

În 2019 am avut un Black Friday de povestit nepoților. Our campaigns don’t skip a beat și asta multumiță lui Marian Vasilescu. Marketingul înainte de toate înseamnă creativitate și nimic nu transmite asta mai bine ca prezența unui artist în birou în noaptea de Black Friday.

marian vasilescu canopy

Educație

Ne place să inspirăm și să creștem în cât mai multe persoane pasiunea pentru tot ce înseamnă digital. De câte ori vom avea onoarea, ne vom implica în proiecte ocazionale și vom sprijin astfel de inițiative.

Ne-am implicat activ în proiectul DallesGO cu doi super traineri în Cluj și Iași. Teamleaderii noștri Ivona Gal și Marian Bârcău țin cursuri despre cum poți crește un brand în online.

ivona gal canopy

marian barcau canopy

Atelierul Digital este un proiect de educație organizat de Google România și pe care îl susținem cu mândrie an de an. Anul trecut am povestit la câteva mii de participanți, studenți sau tineri antreprenori despre oportunitățile pe care le are mediul digital.

Din bancă la catedră. Carmen Pușcașu a ajuns în echipa Canopy ca absolventă a programului Google Digital Bootcamp. Un an mai târziu le insuflă din entuziasmul și experiența ei studenților. Aceștia au încheiat ziua de învățare cu informații despre Smart Display și Smart Shopping Campaigns.

carmen puscasu canopy

Become este un program organizat de AIESEC România și este destinat studenților care vor să aprofundeze cunoștințe din domenii precum marketing, IT sau antreprenoriat. Noi am ținut 8 sesiuni de învățare în care am vorbit despre bazele PPC-ului, iar studenții care au participat la training au reușit după cele 8 sesiuni să prezinte o strategie pentru un business pe care l-au ales.

canopy

Cifra de afaceri

Conform valorilor contabile înregistrate până în acest moment, cifra de afaceri aferentă anului 2019 va fi de aproximativ 4.518.440 lei (945.678 euro), în creștere cu 77,34% față de anul trecut, când am atins valoarea de 2.547.839,96 lei.

Ce urmează în 2020?

Principalul nostru obiectiv în 2020 este să creștem super comunitatea pe care o avem. Vrem să atragem cât mai mulți oameni pasionați de online marketing în jurul brandului Canopy. Ne-am propus să scriem și mai multe articole, să avem proiecte video faine în care să abordăm subiecte de interes și să extindem proiectul Digital Forest atât prin mai multe ediții în București, cât și organizarea acestuia inclusiv în Cluj și Iași.

Vom implica tot mai mulți parteneri în proiectele noastre pentru a putea prezenta tot ecosistemul online. Suntem pasionați și foarte buni (zic feedback-urile colaboratorilor noștri) pe zona de pay per click, dar succesul în online nu se rezumă doar la atât. Vom colabora cu top players pe zona SEO, UX, platforme web, social media și alte zone complementare.

În 2020 sperăm să avem același sprijin din partea voastră și să creștem și mai mult împreună!

nopy sheeba canopy

Recommended Posts

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *