De miliarde de ori pe zi, oamenii apelează la Google.  Vor răspunsuri la diverse întrebări, soluții pentru problemele lor, să descopere noi locuri de vizitat sau caută anumite produse de cumpărat.

Google numește aceste acțiuni momente de tip “Vreau să cunosc!”, “Vreau să fac!”, “Vreau să merg!” și “Vreau să cumpăr!”. Orice afacere ai dori să dezvolți, e bine să acoperi cel puțin unul dintre interesele de mai sus.

Dacă vrei să te bucuri de popularitatea Google și lucrezi pentru un business de comerț online, trebuie să te pregătești să spui, să îndrumi sau să vinzi. Ce trebuie să ai în vedere pentru acest lucru?

Înainte de a te prezenta oamenilor pe Google, e mai eficient să te asiguri că imaginea ta este atractivă și îi va convinge. Ca business de comerț online, cel mai important punct din cartea ta de vizită este site-ul. Pe o piață competitivă și cu un public din ce în ce mai numeros și avizat, e recomandat să ai în vedere o serie de bune practici care îți vor aduce noi conversii pe site.

Un punct bun de pornire îl reprezintă criteriile stabilite în competiția Gala Premiilor eCommerce, care poate fi luată ca referință după cei 11 ani în care a analizat și premiat magazinele online. Pentru a fi competitiv ca magazin online e recomandat ca site-ul:

Aspect General

  • să aibă design minimalist/concis/simplu,  adaptat pentru toate dispozitivele.
  • să ruleze rapid de pe toate dispozitivele, să fie optimizat.
  • să fie ușor de navigat (folosirea de breadcrumbs), să nu genereze erori de funcționare.
  • să se distingă butoanele de call to action prin culori contrastante cu restul site-ului.
  • să prezinte în partea superioară-dreapta a site-ului coșul de cumpărături (cu posibilitatea de quick view și să genereze informații esențiale cu privire la produsele aflate în coș).
  • să fie prezente pe site canalele de Social Media, Trust Seals (sigle, certificări de încredere) și posibilitatea abonării la newsletter.
  • să nu afișeze vizitatorilor un pop-up încă de la prima afișare.
  • să evidențieze avantajele competitive.
  • să ofere un conținut personalizat pe baza istoricului de navigare al utilizatorului.

Homepage

  • să asigure imagini de calitate, se punctează în plus pozele cu persoane zâmbitoare :).
  • aici e bine să fie promovate cele mai populare produse, produse în stoc sau accesibile imediat. Pentru acestea trebuie să existe funcția ”Adaugă în coș” chiar din homepage.
  • să fie evidențiate titlul și prețul produsului, precum și orice tip de marcaj de marketing care însoțeste produsul (discount, livrare gratuită, garanție extinsă, etc.).

Pagini de categorie și produs

  • produsele trebuie să fie grupate în categorii și subcategorii în funcție de specific/tematică, să poată fi sortate și filtrate dinamic și să poata fi reunite în funcție de rating-ul dat de ceilalți utilizatori.
  • în pagina de categorie se pot promova diferite produse în funcție de strategia magazinului. Buna practică recomandă focusul pe imagini și folosirea funcției de quick view (posibilitatea de a afla detalii suplimentare despre produs printr-un pop-up sau prin mouse-over, fără a părăsi pagina de categorie).
  • pe pagina de produs trebuie să fie cât mai vizibile și bine evidențiate butonul Adaugă în coș, titlul produsului, disponibilitatea, informații despre livrare, preț, imagini cu acesta, specificații tehnice detaliate, avantajele bunului și evaluări acordate de alți clienți.
  • aici este locul potrivit pentru a încerca cross-sell și up-sell.
  • se recomandă permiterea salvării produsului într-un wishlist sau distribuția pe rețelele sociale.

Coș de cumpărături

  • în coșul de cumpărături trebuie să fie prezente mărcile de încredere primite de la terți (ex. TRUSTED.ro) și afisarea elementelor care conferă siguranța utilizatorului (politica de returnare a produselor, condițiile de garanție etc.).
  • să evidențiezi butonul de plasare a comenzii și informațiile despre produsul care urmează să fie achiziționat.
  • să existe posibilitatea editării conținutului coșului.

Alte aspecte esențiale ale magazinului online sunt legate de gândirea unui proces de comandă cât mai simplu, cursiv și de existența unui motor de căutare vizibil din orice pagină a site-ului, care să returneze rezultate cât mai relevante.

Sunt multe puncte, e bine să treci prin toate la o analiză a site-ului și să îți iei notițe cu optimizările necesare.

Google AdWords, pas cu pas

Cu un site optimizat poți începe să te bucuri de popularitatea Google și să atragi conversii. Dacă respecți pașii de mai sus, site-ul tău are deja o bază bună pentru SEO, de la care poți construi mai departe. Rezultatele se vor vedea însă în timp.

Înainte de a începe orice formă de publicitate online este important să identifici nevoile și să îți setezi obiective. Dorești să crești traficul pe site? Dorești mai multe apeluri telefonice către echipa de vânzări? Dorești mai mulți clienți în magazinul offline? Încerci să educi consumatorii despre un produs foarte specific? Acestea sunt doar câteva exemple.

Pentru conversii mai rapide, poți folosi Google AdWords. Cu un buget adaptat resurselor și nevoilor tale, poți căpăta vizibilitate la căutările pe Google, de exemplu. Platforma îți dă posibilitatea de a apărea în fața unui client la momentul potrivit, cu un mesaj adaptat, pe cuvintele cheie dorite de tine.

Unul dintre motivele pentru care cele mai multe business-uri online apelează la AdWords este pentru că vorbim de performance marketing și se plătește doar pentru rezultate.

Pentru a profita mai bine de avantajele AdWords, unul dintre primii pași e să ne asigurăm că avem un cont bine structurat la nivel de campanii, grupuri de reclame, cuvinte cheie și anunțuri propriu-zise.

Start pentru Google Search

Un cont trebuie să conțină cel puțin o campanie și un grup de anunțuri, însă un cont bine structurat va avea mai multe campanii, grupuri și anunțuri.

O campanie e creată pentru a atinge un anumit obiectiv și e bine să urmeze structura site-ului. De exemplu, în cazul în care ai un magazin online de haine și comercializezi jachete, tricouri și pantaloni, vei avea o campanie pentru fiecare tip de produs în parte. Astfel, obiectivele campaniei vor fi vânzarea de jachete, vânzarea de tricouri și vânzarea de pantaloni.

Tot la nivel de campanie stabilești bugetul și setările pentru distribuirea anunțurilor. De exemplu, poți seta un buget de 200 lei/lună pentru campania destinată vânzării de jachete. Poți alege ca aceasta să ruleze doar în anumite zone geografice (poți alege inclusiv anumite străzi) sau să nu se afișeze deloc în locurile menționate de tine.

În cadrul campaniei vei avea grupuri de anunțuri, fiecare din ele conține un set de anunțuri și cuvinte cheie similare, care vor declanșa reclamele selectate. Grupurile de anunțuri funcționează cel mai bine când sunt concentrate pe o anumită tema. Revenind la exemplul de mai sus, în campania care are ca scop vânzarea de pantaloni, putem avea ca grupuri pantaloni pentru femei, pantaloni pentru bărbați, pantaloni office, pantaloni casual, pantaloni albi, pantaloni negri, etc.

Grupurile de anunțuri vor îndruma către anumite anunțuri create pornind de la cuvintele cheie pe care le urmărim la căutarile pe Google.  E recomandat să creezi mai multe grupuri de anunțuri care să fie foarte targetate. Dacă observi că nu generează suficient trafic, atunci poți să le reorganizezi. Pentru început, este bine să pornești de la campanii care cuprind mai multe grupuri, cu 2-3 anunțuri per grup și 10-30 cuvinte cheie. Aceste informații se vor adapta continu, în funcție de statisticile înregistrate.

Un lucru de care trebuie să fim conștienți în procesul de configurare este faptul că vom avea concurență și pe Google, care se traduce prin lupta pentru a fi afișat cât mai sus la căutări. Poziția numărul 1 în Google nu este certitudinea că vei avea și rezultate, așa că nu îți face probleme dacă reclamele tale vor fi afișate pe poziția 4, de exemplu.

Dacă vrei să afli mai multe despre Ad Rank, sistemul care determină poziția unei reclame, te invit să citești cum se calculeaza Ad Rank. Vei vedea, de pildă, că în situația în care concurența are bugete mai mari și licitează mai mult, tu poți câștiga teren utilizând cuvinte cheie și anunțuri relevante.

Este recomandat să faci o analiză a concurenței și să urmărești rezultatele pentru cuvintele cheie vizate de tine.

Revenind la exemplul de mai sus, unul din cuvintele cheie ar putea fi “tricouri bărbați”.

Articol

După cum se observă, primele patru anunțuri pentru aceasta căutare sunt anunțuri sponsorizate. Anunțurile sunt de tip “Expanded Text Ads” și conțin informații care pot atrage atenția, precum diverse avantaje ale produselor sau categorii de link-uri detaliate.

De aici, putem analiza și paginile pe care ne trimit aceste reclame, pentru a vedea cât sunt de relevante în comparație cu descrierea anunțului.

Este fundamental să atingem punctele de mai sus în analiza concurenței în momentul în care configurăm pentru prima dată o campanie.

Ce vor consumatorii

Un element pe care platforma nu îl poate acoperi este psihologia consumatorului. În clipa în care concepem un anunț, trebuie să avem în gând publicul căruia ne adresăm.

Dacă luam exemplul cu tricourile bărbati, cui ne adresăm, ce îl face pe consumator să își dorească un tricoul polo? Îl va purta și în timpul liber și la serviciu? Ce l-ar atrage sa acceseze anunțul meu? Probabil o promotie sau este posibil sa iși doreasca un anumit brand. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, putem să ne uităm la anunțurile generate de căutarea de mai sus.

Dintre cele patru anunțuri, cel mai atractiv headline, din punctul meu de vedere, este cel al primului, urmatoarele trei fiind derutante sau nu urmăresc interesul consumatorului. Primul instinct ar fi să accesez prima reclamă.

Daca analizez și descrierea anunțului, observ că cel de-al doilea anunț atinge mai bine cerințelor mele, celelalte trei fiind telegrafice și nu au nicio informație care să îmi capteze atenția. De asemenea, extensiile de tip callouts ale celui de-al doilea anunț sunt mai bine realizate comparativ cu restul, însă extensiile sitelinks nu au legătura cu acele cuvinte cheie analizate.

Concluzia este că, printr-o analiză minoră a concurenței, și gândind prin prisma consumatorului poți realiza un anunț complex și relevant, pe care îl poți testa pentru a atrage conversii.

Cum vezi rezultatele din AdWords

Acum e momentul să vezi și rezultatele muncii de pe site și din contul AdWords. Un alt mare avantaj al platformei AdWords este faptul că poți urmări până în cele mai mici detalii performanțele realizate în comparație cu sumele investite.

Și aici e momentul să te raportezi la obiectivele stabilite inițial.

De pildă, daca dorești o campanie de creștere a traficului, poți urmări click-urile. Aici trebuie să ai stabiliți mai mulți indicatori de performanță (KPI). Indicatorul de performanță trebuie să fie specific, deoarece el îți va indica statusul tău și daca ți-ai îndeplinit obiectivele.

Să revenim la magazinul nostru de haine. Obiectivul este vânzarea online de haine. Un KPI ar putea fi vânzarea a 70 de tricouri pentru bărbați în luna X a anului curent.

Acum urmează să creăm o metodă de urmărire a scopului nostru: vânzarea de tricouri pentru bărbați. Odată dezvoltată, vei putea să modifici bugetele campaniei, să îmbunătățești lista cuvintelor cheie, să rulezi reclamele care au un randament mai bun și să te adresezi cu precădere unui public țintă care te va ajuta să îți atingi KPI-urile propuse.

Cu ajutorul metodelor de urmărire a conversiilor AdWords, poti vedea cat de eficiente sunt click-urile primite. Acestea se se pot concretiza in diverse activitati ale clientilor: apel telefonic, comandă produs, abonare newsletter, descărcarea unei aplicații. In functie de tipul de conversie pe care il urmaresti, procesul de configurare este diferit, astfel incat primul pas in configurarea urmaririi conversiilor este alegerea unei surse de conversie.

Revenind la magazinul de haine, în care am conceput o campanie pentru vânzarea de tricouri, conversia stabilită ar fi vânzarea tricourilor barbătești. Conversiile pot fi urmărite prin adăugarea unui cod pe site.

Dacă ai setat conversiile, costurile sunt memorate automat, așa că poți analiza și profitabilitatea investiției – return on investment (ROI). Este una dintre cele mai importante măsurători pentru tine, deoarece demonstrează efectul real pe care îl au eforturile depuse asupra afacerii. Un indicator ROI pozitiv este dovada eficienței.

În cazul nostru, ROI-ul este diferența dintre prețul de vânzare al tricoului și costurile generate de acest proces, raportată la costurile generate de campanie. Dacă vindem un tricou cu 80 lei și costurile de producție/achiziție+marketing+operațional etc. sunt de 60 de lei, valoarea ROI este de 33%. Adică pentru fiecare leu investit de noi, înregistrăm un câștig de 0,33 lei.

Display la momentul potrivit, către publicul potrivit

Așa pot fi analizate diverse tipuri de campanii de marketing. Din suita Google AdWords pot fi puse în practică mai multe tipuri de campanii, nu doar cele de Search, despre care am vorbit.

Este recomandat să testezi și campaniile Display.

Daca dezvolți o campanie Search Only, anunțurile tale pot apărea pe site-urile din rețeaua de căutare Google, selectate în funcție de publicul dorit de tine.  Acest tip de campanie este util pentru cei ce doresc să se conecteze cu potențiali clienții chiar atunci când aceștia caută produse sau servicii relevante.

Putem crea campanii Search Only în funcție de categoria de produse (pentru cei care caută un produs anume), pentru a crește popularitatea brandului (Brand Campaign) sau putem realiza campanii DSA (Dynamic Search Ads).

Campaniile DSA sunt campanii de tip Search, care folosesc conținutul site-ului sau al landing page-ului pentru a genera cuvinte cheie. Sunt recomandate pentru magazinele online ce au un număr sporit de produse.

De asemenea, poți folosi campanii Display cu anunțuri de tip text, imagine/bannere (cele mai populare) sau video. În acest tip de campanie targetarea audienței nu se mai face neapărat în funcție de anumite cuvinte cheie, ci în funcție de interese conexe ale potențialilor clienți, de site-uri pe care dorim să ne afișăm sau criterii de Remarketing. De exemplu, o reclamă în care promovăm un produs vestimentar poate apărea pe site-urile de modă sau lifestyle.

O metodă prin care poți ajunge mai ușor la clienții care au căutat deja un produs pe site-ul tău este prin crearea unei campanii de tip RLSA (Remarketing Lists for Search Ads). Această funcție îți permite să personalizezi campania pentru persoanele care au accesat anterior site-ul tău și să adaptezi sumele licitate și anunțurile pentru acești vizitatori. Practic, tu vei avea un mare avantaj în fața concurenței.

Remarketingul în general îți poate asigura acest avantaj. Prin Remarketing General și Remaketing Dinamic poți afișa mesaje celor care au vizitat site-ul și au validat oarecum interesul pentru produsele tale. Le poți livra reclame inclusiv cu produsele pe care ei le-au vizualizat pe site.

Indiferent de obiective și buget, poți testa mai multe tipuri de campanii AdWords, rezultatele vor veni cu siguranță, ele sunt construite, cum ziceam, pentru a stimula performanța în marketing.

Sper ca acești pași să te ajute să dezvolți un business online profitabil.

 

Ți-a plăcut ce ai citit? Contactează-ne!
Te putem ajuta să vinzi mai mult.

BUNE PENTRU INSPIRAȚIE

Hai să vorbim