blog

Lasă-ne să îți povestim toate peripețiile prin
care am trecut în campaniile noastre.

Discovery Ads – 5 lucruri pe care trebuie să le știi

Dacă îți dorești să scalezi businessul și să atragi trafic nou și relevant, care se află în faza de top funnel, Discovery Ads este ceea ce ai nevoie.

Înainte de a începe promovarea prin intermediul oricărui tip de campanie trebuie, însă să aflii dacă este potrivită pentru obiectivele tale, cum funcționează, cum poți cuantifica rezultatele etc. De aceea în continuare mi-am propus să expun cele mai relevante aspecte pe care ar trebui să le știi pentru a lua cea mai bună decizie.

1. Ce sunt Discovery Ads

Discovery Ads sunt anunțuri adaptate pentru dispozitivele mobile. Sunt concepute pentru a facilita atragerea utilizatorilor care se află încă în etapa de descoperire, atunci când sunt dispuși să încerce ceva nou.

Anunțurile de tip discovery combină elemente vizuale convingătoare cu funcții de targetare complexe. Acestea creează o nouă experiență pentru utilizatorul care nu și-a exprimat încă intenția prin căutare.

Optimizarea se face pentru conversii prin două strategii de smart bidding Maximize Conversions și Target CPA. Foarte important atunci când folosiți smart bidding este implementarea corectă a conversion tracking.

2. Unde se afișează 

Începând cu 1 iulie 2021, campaniile Gmail au devenit disponibile doar pentru analiză. Pentru a putea afișa în continuare anunțuri pe Gmail este necesar să creezi o campanie Discovery. Anunțurile de tip discovery permit afișarea pe Gmail, YouTube și Discover.

3. De ce ar trebui să testezi Discovery Ads

Există o mulțime de motive pentru care merită să încerci o campanie Discovery printre care și următoarele:

  • Dacă ai testat în trecut campanii GDN standard și nu ai avut rezultatele așteptate. Discovery Ads sunt mai focusate asupra intenției utilizatorului și fiind încă la început CPC-urile sunt mai mici. 
  • Sunt o modalitate excelentă de a crește volumul potențialilor clienți, fiind axate pe intenția utilizatorului. Acestea funcționează foarte bine dacă vei folosi o targetare bine definită, imagini de buna calitate și stabilești un tCPA rezonabil.
  • Sunt captivante si interactive. În plus față de campaniile Display, Shopping și YouTube acestea permit un alt mod de a spune povești vizuale despre produse, mai ales prin varianta nouă de tip carusel. Ai posibilitatea de a încărca până la 10 imagini prin care poți crea o interacțiune mai atrăgătoare și captivantă pentru utilizatori.

4. De ce materiale ai nevoie 

Pentru a putea începe promovarea prin acest tip de anunțuri este nevoie de următoarele:

  • Texte pentru headlines – acestea pot avea maximum 40 de caractere și se pot adăuga până la 5 variante. Se vor afișa ca prima linie din anunț.
  • Descrieri – descrierile pot avea până la 90 de caractere și puteți avea până la 5 variante. Acestea sunt menite să ofere context suplimentar și detalii.
  • Imagini – se acceptă imagini pătrate, imagini landscape și un logo pătrat. Puteți avea până la 15 imagini pentru o singură reclamă. Asigurați-vă că imaginile selectate funcționează bine cu oricare dintre combinațiile de text împreună cu care se pot afișa. Imaginile nu trebuie să conțină buton CTA (call to action) sau nimic asemănător unui buton. Google recomandă să aveți cel puțin 3 imagini pătrate și 3 landscape. Pentru anunțurile de tip carusel, ar trebui să aveți minimum 5 carduri cu aceleași dimensiuni.
  • Adresa URL a paginii de destinație – ca în cazul oricărui tip de anunț este nevoie de un landing page
  • Alegerea unui buton CTA – acesta se va face prin selecția unui buton call to action predefinit.
  • Numele companiei – se acceptă maxim 25 de caractere.

5. Targetare și măsurare

Pentru a te asigura că obții cele mai bune rezultate ar trebui să măsori corect. Instalarea codurilor de tracking sau verificarea lor, dacă sunt corect instalate, în cazul în care acestea există, este un must.

Discovery Ads poate și este recomandat a fi folosit în toate etapele funnelului de căutare. Îți recomand totuși să începi cu segmentele de public mai “cald” utilizând liste de Remarketing și apoi să extinzi targetarea. Poți folosi Custom Audiences, ca mai apoi să testezi si audiențe In-market.

Un alt aspect important este măsurarea performanțelor în funcție de device. Sunt situații în care toate conversiile sunt generate pe mobile în timp ce pe desktop, tabletă și TV screen avem 0 conversii. Cheia este să testezi și în funcție de rezultate să ajustezi afișarea pe un dispozitiv sau altul.

Bonus! Tips and tricks

Pentru a obține cele mai bune rezultate este important, în primul rând, să folosești un ad copy targetat. O personalizare a anunțurilor pentru fiecare etapă a funnelului în care se află utilizatorul cu siguranță va îmbunătăți rezultatele.

Poți realiza personalizarea reclamelor utilizând un mix de titluri și descrieri orientate către promovarea brand-ului, dar și focusate pe oferte și promoții. Astfel se realizează corect poziționarea brand-ului în mintea utilizatorului. Acest mix oferă posibilitatea algoritmului Google să poată afișa mesajul corect, în funcție de locul în care se află utilizatorul în călătoria sa spre achiziție. De regulă anunțurile generale funcționează cel mai bine în feed-ul Discover, în timp ce acelea care conțin promoții au rezultate mai bune când se afișează în Gmail. 

Un ultim aspect important, pentru a avea cele mai bune rezultate folosind campaniile de tip Discovery, este să aveți un site foarte bine optimizat pentru mobile sau să amânați testarea lor până în momentul în care puteți oferi utilizatorului o experiență optimă.

Dacă ți-a plăcut acest articol poți citi și Strategia de Marketing Online bazată pe Funnelul de Cumpărare – 6 Etape Esențiale

Digital Bloom ediția a VI-a

Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?
×

Monthly catch-up Newsletter