blog

Lasă-ne să îți povestim toate peripețiile prin
care am trecut în campaniile noastre.

Senior PPC Specialist la Canopy

Anul 2022 a început și pentru tine cu noi rezoluții și obiective? Îți dorești diversitate de la noul job? Dacă vrei să faci parte dintr-o echipă care te va aprecia și unde task-urile repetitive nu există, avem un job de Senior PPC Specialist în echipa Canopy. 

Echipa și povestea Canopy s-au dezvoltat peste așteptări în 6 ani, avem cifre și fapte care dovedesc acest lucru și pentru care suntem recunoscători și mândri.

Dacă nu ne cunoști prea bine, te așteptăm pe Facebook cu mai multe frânturi din viața la birourile Canopy, dar și din cea în care work from home s-a instalat de câteva luni bune.

Din când în când e bine să știi că facem și lucruri serioase :P, de tipul celor cu care vrei să te lauzi familiei și foștilor colegi de liceu.

De ce Canopy

• Avem birouri și colegi faini în București, Cluj și Iași.

• Avem la activ abordări care au făcut diferența pe piața din România, oameni cu super experiență, de la care poți învăța. Lucrăm pentru branduri de top cu aceeași pasiune ca și pentru companiile mici și ambițioase.

• Avem alături zeci de clienți din nișe diverse – Sephora, Edenred, Teilor, Dr. Max, Sensiblu, Yves Rocher, sunt o parte dintre cei care au încredere în noi.

• Suntem un business cu mult potențial și nu ne referim doar la oportunitățile oferite de mediul digital. Am crescut sănătos cifra de afaceri, portofoliul de clienți, echipa, am ținut sute de prezentări și training-uri în toată țara.

• Lucrăm îndeaproape cu echipa Google România, Facebook și alți parteneri cu care putem face diferența pentru multe business-uri.

• Ne preocupă ce se întâmplă în jurul nostru și susținem mai multe ONG-uri.

• Toți membrii echipei iubesc digitalul, avem timp dedicat în echipă pentru sharing de idei și experiență și ne dezvoltăm constant.

• Jucăm board games, ieșim în echipă, organizăm Happy Friday și zâmbim mult. Mediul de lucru este unul simpatic și cochet. Acum ne-am mutat în online, dar sperăm să revenim curând la obiceiurile vechi. 🙂 

Avantajele tale

• Îți dezvolți expertiza de a gândi și optimiza campanii eficiente de Google Ads, Facebook Ads, YouTube, Instagram, LinkedIn, Bing, TikTok și tot ce ține de Pay Per Click.

• Lucrezi cu instrumente și resurse care îți pot ușura și eficientiza munca. Ne plac automatizările și tu poți beneficia direct de ele.

• Ai acces la experiența noastră, la cursuri, traininguri și evenimente interne și internaționale.

• Ești implicat în tot procesul conturării unei campanii de marketing: de la stabilirea obiectivelor măsurabile și analiza concurenței la urmărirea indicatorilor de performanță și optimizarea lor.

• Poți lucra în aceeași măsură cu lideri de piață, branduri ambițioase și creative și start-up-uri din diverse segmente de piață.

• Îți dezvolți abilitățile de comunicare și relaționare cu oameni de business și clienți.

• Te susținem să evoluezi și ești mereu ascultat.

• Îți poți dezvolta brandul personal.

Ce ne dorim

Ești omul potrivit ca Senior PPC Canopyst dacă:

• Ai trecut deja la alt nivel al relației tale cu orice tip de promovare Pay Per Click, pentru că aveți cel puțin doi ani împreună.

• Ai la activ cel puțin 3 examene Google Ads.

• Știi că fără Google Analytics zilele tale la birou ar fi incomplete.

• Cu Excel trebuie deja să fi ieșit la cafea și să îi cunoști scurtăturile.

• Participarea ca reprezentant al agenției la pitch-uri este una dintre activitățile tale preferate.

• Comunicarea nu e doar un concept din cărți pentru tine.

• Ești ambițios, dornic să te dezvolți constant și bine organizat. 

• Ești primul care spune DA la un task ce presupune conceperea de strategii de marketing pentru viitorii clienți. 

• Ne uimești prin curiozitatea ta.

• Ești o persoană analitică și mereu curioasă de logica din spatele unor decizii.

• Facebook nu este pentru tine doar o rețea socială.

• Crezi în eficiența tool-urilor și le cauți cu îndârjire.

• Te supără reclamele clișeistice și insiști asupra lor până la perfecțiune.

• Limba engleză la un nivel avansat este un must.

Beneficii

• Salariu competitiv.

• Ai acces permanent la resurse de dezvoltare, de la traininguri interne și evenimente unde poți interacționa cu specialiști internaționali, la cărți și cursuri online plătite.

• Ești implicat în proiecte în care câștigul la nivel de knowledge și experiență este superior, acele proiecte cu care îți dorești să te lauzi în CV.

• Abonament gratuit la o clinică medicală privată.

• Energie asigurată pe parcursul zilei de zâmbetele colegilor. 

• Team fun (când ne va permite contextul actual al pandemiei): în fiecare vineri mâncăm împreună – face cinste compania, ne relaxăm la ieșiri cu bicicleta sau în oraș. Mergem împreună în teambuilding-uri aparte (am fost în Croația, Bulgaria și România, dar nu oriunde, ci la o fostă bază militară unde ne-am testat anduranța). 

Cum aplici

Dacă noi suntem echipa potrivită pentru tine și te potrivești descrierii anterioare, așteptăm un mail de la tine.

Ne trimiți CV-ul tău și câteva rânduri prin care să ne convingi că poți fi Canopystul pe care îl căutăm, pe adresa contact@canopy.ro. Subject mail: Job Senior PPC Specialist + Orașul pentru care aplici.

Digital Bloom ediția a VI-a

Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?
×

Monthly catch-up Newsletter