Anul 3 pentru Canopy. Despre echipă, rezultate și investiții.

Canopy tocmai a împlinit 3 ani. Am crezut în acest proiect din prima zi, însă nu mi-aș fi imaginat că vom ajunge să fim o echipă multi-județeană de oameni, pisici și roboți sau că vom face prima achiziție pe piața de performance marketing din România.

Dacă 2017, al doilea an, l-am văzut demanding, 2018 a fost anul investițiilor la Canopy.

Am investit în extinderea echipei și a serviciilor oferite, a birourilor, am integrat o altă agenție și, important pentru noi, am investit în educație: a pieței, a noastră, a tinerilor interesați de marketing online, a ONG-urilor.

În toată această ecuație, am încercat să adăugăm și savoarea vieții la Canopy :-).

Echipa

La Canopy e ingredientul principal. După cum ziceam, am ajuns să fim o multi-județeană cu 24 de persoane, 2 pisici persane și deja 5 roboței software. Ne facem treaba din două birouri, de la București și din Iași. Ambele au trecut într-o categorie superioară după ce ne-am mutat din nevoie de spațiu, fiecare având câte 150mp.

Extinderea în Iași a fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat, echipa de aici a crescut fantastic. Am învățat și mai bine să lucrăm împreună de la distanță, să ne completăm și susținem reciproc.

Am fost din nou în teambuilding în afara României și am sărbătorit împreună multe momente frumoase din an.

Am investit în participarea la o serie de evenimente locale și internaționale, care să ne ajute să ne dezvoltăm. Au fost traininguri, sesiuni comune de sharing al experienței și multe altele. Rezultatele se văd.

De exemplu, Georgiana este unul dintre puținii specialiști Facebook Certified Buying Professional din România. Mulți dintre colegii de la Iași au fost invitați ca speakeri la evenimente locale.

Anul trecut am schimbat și modul de lucru cu clienții. Am trecut de la specialist per client la echipă de specialiști per client. Fiecare client are minimum două persoane care se ocupă de campaniile sale de promovare. Astfel, schimbul de know-how între colegi este mai rapid, comunicarea cu clienții este mai bună, iar rezultatele au crescut frumos.

Clienți la înălțime

Retenția clienților este la loc de cinste în strategia și cultura Canopy. Ne-am concentrat mereu pe clienții existenți și pot spune chiar că multe branduri ni s-au alăturat datorită acestei abordări. Mereu este loc și de mai bine, știm, pentru noi atitudinea face diferența.

Avem alături și branduri noi, lideri de piață și companii ambițioase. Am început să lucrăm cu branduri mari precum British Council, Estee Lauder, Ana Pan, Tremend, Enel, OTP Leasing, Deichmann și am ajuns la un portofoliu de peste 90 de clienți.

Am gestionat bugete de promovare de 6 milioane euro, față de cele 4 milioane din 2017. În jur de 70% au fost investite în suita Google Ads, iar restul în Facebook.

Un pas important a fost extinderea în zona serviciilor de Robotic Process Automation(RPA), prin care automatizăm procese repetitive din diverse departamente, de la marketing la financiar, în ideea de a elibera timpul oamenilor și a le permite să se concentreze pe activități cu impact mai puternic.

Interacțiunea cu voi

De la începutul Canopy a fost clar pentru noi că ne dorim să coagulăm și să susținem o comunitate de oameni pasionați de digital, de la studenți la specialiști adevărați și manageri.

Investim în continuare în această direcție: vorbim la evenimente, scriem pe blog, încercăm să postăm lucruri interesante pe pagina noastră de Facebook.

Pe Facebook am ajuns la 3,747 fani, mai mulți cu 23% față de 2017. La fel ca și până acum, am crescut în principal organic. Ne-am bucura să ne fiți alături și în acest an; după toate schimbările anunțate de Facebook, o modalitate ar fi să activați opțiunea See first, cei care ne urmăresc știu că nu ne place să spamăm.

Ne place să interacționăm cu voi și pe LinkedIn și Instagram.

Site-ul Canopy a avut în al treilea an 45,273 vizitatori, față de 40,137 în 2017. Așa arată evoluția traficului nostru:

Echipa Canopy a scris 19 articole pe blog, plus o serie de guest post-uri pe site-uri externe. Cel mai citit articol a fost 9 idei de promovare pe Facebook și Instagram pentru un campion al vânzărilor.

Campanii de marketing și proiecte

Aici a fost dintotdeauna un mix între puterea exemplului – să investim în marketingul propriu – și nevoia de a susține idei și proiecte în care credem.

Achiziția Edge

Încep cu o investiție, nu campanie neapărat, care ne-a propulsat frumos în piață. Canopy a achiziționat agenția Edge de la 2Performant, fiind prima achiziție de pe piața de Pay Per Click din România.

Digital Bloom

Pentru a treia ediție a evenimentului Digital Bloom, lansat împreună cu echipa Google România, am gândit primul eveniment de marketing organizat într-un tramvai (tramvaiul co-working din Iași). Abia aștept să anunțăm ediția de anul acesta :).

Rosy și RPA

Rosy, prima roboțică din cadrul echipei, a fost un proiect pilot în zona de RPA, care a atras destul de multă atenție. Video-ul ei a strâns în total 1,547 vizualizări organice pe YouTube și a generat multe reacții pozitive, unele din ele din partea unor persoane foarte importante la nivel global în domeniul automatizărilor.

Succesul ei ne-a determinat să investim mult în zona de RPA, iar în curând vom reveni cu mai multe detalii. Până atunci recomand să ne urmăriți aici.

Educație

Agency of Tomorrow a fost un super proiect de dezvoltare organizat de Google, Canopy fiind una din cele 3 agenții selectate din România. La acest proiect au participat doar 40 de agenții din Europa.

Atelierul Digital este un alt proiect de educație organizat de Google România și pe care îl susținem cu mândrie. Anul trecut am povestit la câteva mii de participanți – studenți, tineri aspiranți – despre oportunitățile pe care le are mediul digital.

Ghid ONG-uri

Cum accesezi 10.000$/lună pentru a promova un ONG este un ghid gratuit care ajută ONG-urile să înțeleagă mai multe despre mediul online și le oferă pas cu pas informații utile pentru a își administra singure grantul de ads oferit de Google. Este un proiect pentru care echipa din Iași a depus mult efort.

Tot din seria educației, am participat la multe evenimente pentru a susține ONG-uri și business-uri cu know-how în zona de marketing online.

Canopy a fost singura agenție din România participantă la Google Partners Executive Summit.

Cifra de afaceri

Canopy a încheiat 2018 cu o cifră de afaceri complexă :-), mai exact 2,547,838.96 RON (547.922 euro). Este o creștere anuală de 73% . Precizez și de data aceasta că la Canopy cifra de afaceri nu include și bugetele de media.

Ce urmează în 2019?

Multe din direcțiile actuale vor continua, fac parte din misiunea și obiectivele noastre. Avem multe cunoștințe de împărtășit, am început chiar cu tendințe în PPC pe 2019. Le vom folosi și pentru a ne extinde și mai mult echipa și a crește noi specialiști în PPC și marketing online.

Avem în plan și optimizări la nivel de procese și servicii, deoarece putem aduce și mai multă plus valoare celor deschiși spre inovație, dezvoltare.

Ne-ar plăcea să avem sprijinul și încrederea voastră și în 2019, să fim împreună la înălțime :).

Dacă vrei să afli mai multe din poveste, IQAds a scris un articol care însumează traseul pe care l-a avut Canopy în cei trei ani de existență.

Anul 2 pentru Canopy. Despre bugete, campanii și cele mai mari provocări

Pe 14 ianuarie am împlinit doi ani de când am lansat agenția Canopy. Am recitit cum a fost primul an și îmi dau seama că al doilea an a fost la foc continuu :). Dacă ar fi să rezum 2017 într-un singur cuvânt, pentru mine acesta ar fi demanding, dar mai jos vedeți cum a descris fiecare dintre membrii echipei Canopy anul trecut, într-un singur cuvânt:

2017 a fost un an în care brandul Canopy a crescut mult din punct de vedere al notorietății, experienței, clienților și bugetelor gestionate. Pentru relevanță, am ales să împărtășim cu voi câteva cifre cheie care ne-au definit activitatea din 2017.

Fiecare acțiune a contribuit la ceea ce este Canopy astăzi și ne-a ajutat să creștem. Cam ca într-un joc de nurturing, așa cum l-am surprins noi :).

Echipa

La nivel de echipă și servicii, probabil cel mai important pas pentru Canopy a fost extinderea la Iași.

În echipa Canopy din București suntem opt persoane și două pisici persane spectaculoase, iar la Iași avem încă cinci colegi. Luna aceasta ni se vor mai alătura alți doi specialiști în București, iar în Iași estimăm ca, până la finalul anului, să ajungem la opt – zece persoane.

De-a lungul anului am avut alături și interni cărora vreau să le mulțumesc pentru interes. Inclusiv un intern din Australia, pe Vida, iar experiența a fost fantastică, fără să exagerez. Ne dorim să o repetăm și anul acesta.

Anul trecut am învățat cum să lucram în echipă de la distanță, cea mai mare provocare la acest capitol fiind integrarea și colaborarea cu echipa de la Iași.

Suntem întrebați frecvent De ce în Iași?, Cum merge acolo?. Am ales Iași pentru că vedem un potențial uriaș acolo din punct de vedere al resurselor umane pe online marketing. Pot să confirm din nou că a fost o decizie bună pentru Canopy, însă putem să vedem impactul la nivel de business abia după 6-12 luni.

Găsirea unor noi Canopyști cu experiență pot spune că a fost provocarea supremă în 2017. În acest an mizăm pe experiența dobândită, dar și pe automatizări și aplicații.

Clienți la înălțime

În 2017 am început o serie de noi colaborări, precum cele cu branduri mari ca BestValue, UiPath, Chicco, SanoVita, Lente, Edenred și Concediu.com. Foarte important pentru noi a fost să continuăm să lucrăm cu brandurile și clienții existenți. În prezent am ajuns la peste 65 de clienți, focusul fiind și acum să performăm pentru cei actuali mai degrabă decât să creștem volumul.

Am gestionat bugete de peste 4 milioane de euro, față de 1.5 milioane în primul an. Aceste bugete au fost investite majoritar în  Google Ads și Facebook Ads, însă a început să crească și zona de campanii pe LinkedIn, în special pentru brandurile B2B.

Le mulțumim clienților noștri pentru încrederea pe care o au în noi și îi asigurăm că ne concentrăm pe rezultate prin campanii Pay Per Click.

Interacțiunea cu voi

Una dintre preocupările noastre a fost să continuăm să creștem o comunitate a oamenilor pasionați de digital. Ne dorim să împărtășim din experiența noastră cu voi, să ne ascultăm cititorii și prietenii din social media, să interacționăm cu voi.

Unul dintre principalele canale folosite de noi pentru educație și interacțiune este pagina de Facebook, care a crescut la 3.041 fani de la 1.715. Am învățat să nu punem accent pe volum, ci pe calitate, de aceea, comunitatea noastră a crescut în proporție de 90% în mod organic, fără conținut sponsorizat.

Ne-am bucura să ne fiți alături și în acest an; după toate schimbările anunțate de Facebook, o modalitate ar fi să activați opțiunea See first, cei care ne urmăresc știu că nu ne place să spamăm.

Nopy, pisoiul nostru portocaliu, are și el o pagină de Facebook unde scrie în mod regulat despre viața lui la birou. Mai ales că anul trecut a reușit performanța de a deveni tătic de două ori. În total, nouă puiuți au ajuns pe mâini bune, iar o parte din proaspeții părinți de pisicuțe au donat sume modice pentru un ONG care se ocupă de îngrijirea animalelor.

Ne place să interacționăm cu voi și pe LinkedIn, Twitter și Instagram.

Site-ul Canopy a avut în al doilea an 40.137 vizitatori, față de 16.800 în 2016. Așa arată evoluția traficului pe site-ul nostru:

Echipa Canopy a scris 26 articole pe blog, plus o serie de guest posturi pe site-uri externe.

Cel mai citit articol a fost cel despre colegul nostru, Marian, care ne-a surprins prin modul în care a aplicat la un job în echipa din Iași.

Campanii de marketing

Iubim digitalul și marketingul în general, așa că l-am pus la muncă și pentru Canopy, nu doar pentru clienți, pentru a ne atinge obiectivele.

3 Ghiduri aplicate pentru a crește un business online – un proiect de educare a pieței pentru care am lucrat împreună cu echipa Smart Bill. Am făcut un test pentru a promova eBook-urile pe HotNews și StartupCafe, prin care am cumpărat 3 milioane de afișări. A fost un experiment interesant și curajos într-un moment în care focusul e pe rezultate și performance marketing.

Animația de angajare a avut o expunere foarte mare, iar feedback-ul primit din această campanie a fost foarte bun. Avem peste 30.000 vizualizări pe YouTube pentru acest video și pot spune că am fost surprins plăcut să văd acest rezultat pentru un domeniu atât de specific.

Team building-ul din Croația, gândit pentru echipă în primul rând, a reușit să genereze vizibilitate și pentru brand. Am scris un articol detaliat despre el și aici.

Ținem foarte mult la oamenii din echipă și calitatea timpului petrecut la locul de muncă. Sunt convins că acest lucru este apreciat si de clienții cu care lucrăm, care înțeleg că o investiție în oameni duce la o calitate a serviciilor oferite de noi.

Internship-ul cu Vida ne-a adus o vizibilitate mare în perioada în care a lucrat de la noi.

Finding leads through fearless marketing este podcastul susținut în cadrul programului Google Partners Podcasts. A fost o onoare pentru mine să apară numele Canopy printre companii precum iProspect Canada, Leo Burnett North America, Dentsu Canada, Google, Lunametrics. Podacstul meu este episodul 16, recomand să treceti prin cât mai multe din ele, proiectul este extraordinar, de calitate. Podcastul meu a avut peste 10,000 de ascultări.

Digital Bloom București a fost un eveniment foarte bine apreciat, dacă ținem cont de feedback-ul primit de la participanți. De aceea l-am dus și Iași, unde locurile s-au epuizat cu mai bine de o săptămână înaintea evenimentului.

Premii și certificări

În luna octombrie, Canopy a fost cea mai vizibilă agenție digitală online, conform topului realizat de IQ Ads în baza monitorizărilor ZeList.

Un moment important pentru noi a fost să fim din nou invitați la Google Premier Partners Summit, de data aceasta în New York. La eveniment sunt invitate cele mai bune agenții Google Ads din lume, a fost un privilegiu pentru noi și ne bucurăm să fim prezenți la astfel de evenimente.

Cifra de afaceri

Am încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 1.475.599 lei (320.000 euro), în creștere cu 62% față de anul trecut. E bine de precizat că la Canopy cifra de afaceri nu include și bugetele media, acestea sunt plătite direct către Google, Facebook sau alte platforme de ads.

Ce urmează în 2018?

Credem în continuare cu tărie în marketing isteț și bazat pe rezultate. De aceea, una dintre direcțiile de bază va fi să oferim rezultate și servicii cât mai bune clienților Canopy. În paralel cu investiția în calitatea serviciilor, avem planuri și pentru extinderea lor.

În plus, am rezervat un loc important planurilor de a educa piața și noii specialiști, e important să continuăm aceste investiții, chiar dacă uneori presupun eforturi de timp foarte mari. Credem în acest proiect și rezultatele vor fi benefice pentru toate părțile, pe termen lung. Am publicat deja și un prim articol despre tendințe PPC în 2018.

Ne-ar plăcea să ne fiți alături și în 2018, să fim împreună la înălțime :).

1 an pentru Canopy. Drumul de la alegerea brandului la 1,5 Milioane euro buget PPC

Ignite sau Project Zest? Sunt două dintre numele care ar fi putut să ne reprezinte ca agenție de marketing online. Noi am mizat pe Canopy – la origine cel mai înalt loc dintr-o pădure, brand care a crescut și a împlinit 1 an. Primul an a fost pe fast forward, plin de emoții, cu mulți oameni alături, bogat în evenimente, cu premii, reușite, dar și greșeli pe care le-am notat cu roșu într-un carnețel.

Primul an Canopy pe fast forward:

Pentru ca toată lumea să înțeleagă mai bine ce reprezintă Canopy, vrem să împărtășim cu voi transparent cifre, rezultate și etape cheie pentru noi.

#WhatIsCanopy – povestea brandului

În urmă cu un an anunțam lansarea agenției Canopy. Alegerea unui brand care să ne reprezinte ca echipă și obiective a fost una dintre primele provocări majore. Am citit mult despre branding și alegerea unui nume potrivit. În acest proces, m-au inspirat astfel de articole:

Primele variante de nume au venit din câteva brainstorming-uri împreună cu Alexandra și Andreea, iar în ultima etapă am decis să mergem pe mâna unor oameni cu experiență în branding. Mulțumim Minim Workshop pentru tot sprijinul.

Am avut de ales dintre nume ca:

  • Ignite – de la numele unui om faimos :),
  • Project Zest – zest = great enthusiasm and energy,
  • BEAM – light-speed marketing,
  • Optimize.ro,
  • Meraki – to do something with soul, creativity or love, leaving a piece of yourself in to what you are doing,
  • Canopy – the highest place in the forest.

Brandul final trebuia să se numere în top 3 alegeri făcute de 10-15 oameni cărora le-am arătat variantele. Ideal era să fie prima opțiune la cât mai mulți, dar dacă ieșea pe locul trei la toți cei zece alegeam acel nume cu ochii închiși :). Nu s-a întâmplat așa chiar de la început.

Am mizat pe Canopy – care ne reprezintă și în prezent povestea și direcția în care vrem să mergem împreună cu partenerii și clienții, tot mai sus. Aici e și primul post pe Facebook despre povestea Canopy, de pe 14 ianuarie 2016.

În echipă

Cei care au dat sens brandului au fost membrii echipei și vreau să le mulțumesc în mod special. Am pornit la drum trei oameni full și un colaborator și acum suntem nouă angajați.

În primul nostru an am avut peste 30 de persoane care au aplicat la un job în cadrul Canopy și au început să apară căutări pe Google pentru  canopy job. Am avut alături și am crescut cinci interni, dintre care o parte au rămas în echipă și ne-au însoțit și în cele 2 teambuilding-uri.

Suntem deschiși în continuare să colaborăm cu oameni pasionați de marketingul online, care vor să evolueze constant. Dă-ne un semn.

Clienți la înălțime

Încă de la început am avut alături companii și oameni care au avut încredere în noi. Le mulțumim tuturor celor peste 40 de clienți care ne sunt alături, din segmente de piață de la cele mai diverse: de la beauty și fashion la construcții și papetărie. Sephora, Arabesque, Romstal, Bijuteria Teilor, Collective și DPAP sunt o parte dintre cei pentru care facem performanță în marketing.

În total, am gestionat mai bine de 1.5 milioane de euro pentru campanii din toată gama Google Ads și Facebook Ads.

Ne concentrăm pe rezultate prin campanii Pay Per Click.

Interacțiunea cu voi

Pentru noi sunt importante interacțiunile valoroase cu toate tipurile de public, fie că vorbim de clienți, cititori ai blogului sau presă. Ne dorim să ajungem la câți mai mulți dintre voi și să ne susținem reciproc.

Provocarea începutului a fost să reușim să transmitem povestea brandului și valorile care ne reprezintă. Poate sună din manual, însă ne-am dorit mult ca site-ul și toate canalele noastre de interacțiune cu voi să transmită cât mai clar semnificația și rolul Canopy – să ducem digitalul la noi înălțimi.

Site-ul a jucat aici un rol esențial, am avut în total 16.800 vizite. De mare ajutor ne este blogul, unde vrem să venim constant cu strategii și idei pentru a ajunge la înălțimi și ne-ar plăcea să vă avem alături, ca cititori și parteneri de discuție.

Cele mai multe discuții s-au purtat pe Facebook, acolo unde avem peste 1.715 fani, la momentul în care scriu acest articol. Aici interacționăm cu:

  • clienți actuali
  • clienți potențiali
  • studenți și pasionați de digital
  • părinți, rude, prieteni
  • concurenți.

Pentru fanii altor rețele, vă așteptăm și pe LinkedIn, Twitter sau Instagram.

Facts

  • timpul mediu petrecut pe canopy.ro  a fost de 01:37.
  • am avut 19 articole pe blogul nostru.
  • cel mai citit a fost cel despre fidelizarea clienților.

Campanii de marketing

Ne place digitalul, suntem dedicați campaniilor prin care aducem rezultate partenerilor noștri și ne-am propus să transmitem aceste lucruri.

⇑ #iLoveDigital

⇑ Gol Goluț – o campanie curajoasă, riscantă, dar care a meritat din plin.

⇑ Nopy, the PPC Cat – nu a fost eveniment la care să particip și să nu fiu întrebat de Nopy :).

⇑ Ghidurile Facturează mai mult și mai ușor , lansate împreună cu Smart Bill. Aceste ebook-uri au ajuns deja la peste 40.000 companii din România, în câteva zile vor fi disponibile aici, pe site.

Nu a fost ușor, am investit multe resurse, dar digitalul este locul în care facem performanță.

Facts

După un an, cuvântul canopy a început să aibă și un alt sens în România. Aici sunt  câteva dintre căutările făcute pe Google:

canopy-cautari-google-2canopy-cautari-google-3canopy-cautari-google-4canopy-cautari-google

Educarea pieței

Credem în mediul digital și de la început am vrut să transmitem cât mai multor categorii de public ce oportunități ai aici și cum poți obține rezultate, atât ca advertiser, cât și ca specialist în domeniu.

De aceea am și scris pe blog și pe alte site-uri, am investit în campaniile de mai sus și am comunicat permanent pe cele mai populare canale.

Când am tras linie am văzut că a fost un efort susținut din partea întregii echipe, a meritat cu totul. Ca să sumarizez, am susținut peste 30 de prezentări la evenimente din România și din Europa. Am susținut training-uri pentru peste 2.000 persoane prin cadrul programului Atelierul Digital, organizat de Google și fundația Leaders.

Am creat și oferit peste 10 traininguri personalizate pentru branduri mari din România.

Am susținut ONG-urile din România prin programe dedicate.

Premii și certificări

După muncă și răsplata, nu :)? Ca agenție în primul an de activitate pe o piață consolidată, am reușit să câștigăm locul 1, respectiv 3 la cele două ediții Google Unicorns la care au participat. Faptul că am primit voturile celor  mai mari agenții din România a fost Wow pentru noi.

În plus, ne-am numărat printre agențiile de online marketing din întreaga lume premiate prin participarea la Google Partners Summit. Am ajuns exact la headquarter-ul Google din San Francisco, California.

Sfârșitul de an ne-a adus și certificarea Google Premier Partner.

Cifra de afaceri

Am lăsat cifra de afaceri la final pentru că ea vine ca o confirmare a faptului că pasiunea și expertiza echipei în mediului digital aduc un sens în business-urile clienților noștri.

Încheiem primul an de activitate cu o cifră de afaceri puțin peste 200.000 euro. 

Ce urmează în 2017

Credem foarte mult în marketingul isteț și bazat pe rezultate.

Ne propunem să fim cel puțin la fel de curajoși în 2017. Învățăm constant și vom apela în continuare la cele mai noi abordări și inovații dacă acestea vor aduce plusuri pentru clienți.

Satisfacția clienților existenți este cel mai bun marketing al nostru :), vom continua să ne concentrăm pe clienții actuali.

Educarea pieței rămâne o preocupare esențială, am publicat deja și primul articol despre cum lucrează un specialist PPC și ce competențe sunt necesare pentru PPC.  Ne-ar plăcea să vă avem alături pe blog și pe rețelele sociale, avem multe de împărtășit și vorbit cu voi.

Vreau să le mulțumesc tuturor pentru încredere, pentru noi a însemnat foarte mult.

Să avem un an la înălțime!

nopy-pisica-canopy-1-an