Happy Birthday, dear Facebook!

Facebook împlinește astăzi 16 ani de când leagă prietenii virtuale între oameni și le reunește pe cele de mult pierdute, de când ne ține la curent cu cele mai hot știri și ne oferă multiple modalități de promovare. Însă, Facebook nu a fost dintotdeauna astfel. 

De la lansarea platformei și până astăzi, Facebook a adus câteva modificări destul de semnificative. 

Ceea ce a început ca un loc în care studenții se conectau între ei, a devenit cea mai mare rețea socială din lume.

De-a lungul anilor, din punct de vedere al design-ului s-au produs o mulțime de modificări și îmbunătățiri. 

Haideți să trecem împreună prin istoria platformei și să vedem cum s-a schimbat aceasta în decursul acestor ani, din punct de vedere al design-ului, cât și al funcționalității.

Buy or Sell? 

O veste bună pentru micii negustori a venit în 2007, când Facebook a introdus Facebook Marketplace ce permite utilizatorilor să posteze anunțuri gratuite de mica publicitate. 

Un super avantaj pe care îl are Marketplace-ul este că poți vizualiza oricând profilul vânzătorilor sau al cumpărătorilor, lucru ce oferă siguranță.

Like, Love sau Wow?

În februarie 2009, a fost introdus pe platformă celebrul buton de “like” ce a marcat o schimbare de gândire majoră în mediul online. 

Însă adevărata schimbare a venit în anul 2016, când pe lângă butonul de like au fost introduse alte 6 opțiuni de a reacționa la o postare, sub formă de emoticoane.

Cum ajută aceste emoticoane brandurile? Destul de simplu. Acum poți clasifica feedback-ul primit de la utilizatori în funcție de emoțiile exprimate și îți poți schimba strategia de comunicare în funcție de acestea. 

Gender Custom

Pentru că a declarat că își dorește ca toată lumea să se simtă confortabil pe platformă, Facebook a introdus în 2014 o nouă opțiune personalizată de gen – Custom, cu ajutorul căreia încurajează oamenii să își exprime cât mai bine propria identitate.  

Live

Facebook Live a fost lansat în Aprilie 2016 și este un mod perfect de a interacționa cu prietenii sau urmăritorii paginii tale. 

Cred că ai auzit până acum cât de eficiente sunt videoclipurile folosite în campaniile video, dar știai că cele live au un engagement de 3 ori mai mare decât un video postat în feed? 

Așa că, dacă îți dorești să aduci awareness brand-ului și să crești interacțiunea cu potențialii clienți, cât și cu cei existenți, poți să folosești această opțiune.

De asemenea sunt 3 modalități în care poți folosi Facebook Live în comunicarea de marketing:

  • Te poți conecta cu audiența ta în cel mai uman mod posibil;
  • Poți răspunde întrebărilor în timp real;
  • Poți oferi posibilitatea de a participa în timp real la conferințele sau evenimentele organizate intern;

Legacy Contact 

Și pentru că foarte multă lume s-a întrebat ce se va întâmpla cu contul lor după ce aceștia nu vor mai fi, Facebook a introdus opțiunea Legacy Contact. Practic, cu această setare poți delega o persoană care să îți administreze contul de Facebook. 

Așadar, dacă vrei să lași cuiva moștenire ceva și nu te-ai decis încă ce, profilul de Facebook ar putea fi o opțiune. 😉 

Stories

Stories, funcția nouă introdusă, îți permite să dai frâu liber creativității și să îți personalizezi postările cu ajutorul textelor, filtrelor, sticker-elor animate, ramelor, etc. puse la dispoziție de Facebook. 

Pe lângă amuzamentul și partea nostimă pe care o are această funcție, am identificat și câteva beneficii pe care le are pentru business-uri: 

  • Pentru că sunt vizibile doar 24 de ore, poți posta oferte speciale audienței tale; 
  • Publicul tău va fi întotdeauna la curent cu noutățile brand-ului; 
  • Postările de tip Story permit afacerii tale să fie cât mai accesibilă și îi ajută pe utilizatori să îți cunoască brandul mult mai bine.

În plus, de anul trecut, dacă ai o pagină care are mai mult de 10.000 de urmăritori poți să adaugi Swipe-Up links.

Adevărul este că în toți acești ani, Facebook ne-a surprins mereu cu schimbările sale și aici am menționat doar o parte dintre ele. Așadar, astăzi de ziua lui, îi urăm la cât mai multe update-uri și îmbunătățiri! 

Așteptăm să ne surprinzi, dragă Facebook! 

Ce tool-uri de raportare să alegi în 2020

Welcome in 2020! După o perioadă frumoasă de concedii și cadouri, ne întoarcem la analizat datele, implementat campanii și îmbunătățit strategiile. Noi suntem pregătiți să începem cu o raportare intensă pe performanțele strategiei din 2019. Dar ce tool vom folosi?

Pregătește-ți o cafea, pentru că noi am testat mai multe tool-uri prin care poți să raportezi rezultatele, iar în continuare îți prezentăm PROS și CONS pentru fiecare!

 

Raven SEO Tools

 

PROS:

  • Poți să realizezi template-uri pe care să le poți folosi în fiecare lună
  • Poți să programezi să ți se autogenereze raportul
  • Este foarte vizual pe partea de date
  • Folosind un template, generarea raportului lunar se realizează în cel mult 2 minute datorită interfeței foarte ușor de utilizat
  • Poți distribui raportul în format PDF sau sub formă de link
  • Poți să raportezi rezultate din mai multe surse, precum: Youtube, Facebook, Twitter, Linkedin
  • Ai posibilitatea să folosești adrese de logare diferite în momentul în care conectezi platformele de advertising și Raven

CONS:

  • Raportarea rezultatelor din Facebook este limitată, având posibilitatea să inserezi doar metrici precum Reach și Likes
  • Sunt perioade în care rapoartele se generează foarte greu

 

Whatagraph

 

PROS:

  • Este un tool super vizual. În plus, fiecare metric conține și explicații suplimentare care să te ajute să îl înțelegi mai bine
  • Poți să separi metricii în funcție de canale (Search, Display, Shopping etc.)
  • Ai posibilitatea să alegi anumite campanii pe care să realizezi raportarea, ceea ce reprezintă un mare plus dacă lucrezi cu bugete CO și cu campanii punctuale
  • Ai o gamă variată de metrici pe care îi poți folosi în raport
  • Raportarea rezultatelor din Facebook se realizează direct, fără Third Parties
  • Poți să personalizezi raportul astfel încât să incluzi logo-ul clientului și logo-ul agenției

CONS:

  • Data nu se actualizează automat, ci trebuie să schimbi manual perioada de raportare
  • Nu poți să filtrezi după label-uri, ci doar după denumirea campaniilor
  • Adresa cu care te autentifici în Whatagraph trebuie să coincidă cu adresa cu care ai acces în toate platformele pe care le folosești în raportare

 

Data Studio

 

PROS:

  • Este FREE!
  • Salvezi mult timp prin copy/paste la orice date sau tabele
  • Rapoartele pot fi programate să fie trimise pe email la o anumită dată/oră
  • Există template-uri predefinite pentru diverse tipuri de campanii care se pot duplica și edita foarte ușor
  • Este foarte vizual, mai ales prin partea de charts și grafice
  • Odată creat un template de raport pentru un client, acesta nu trebuie duplicat în fiecare lună Trimitem același raport în fiecare lună, dar cu datele modificate (rezultatele se updatează automat la schimbarea data range-ului)
  • Există 128 metrici care pot fi folosiți în raportare (inclusiv metrici specifici pentru Display, Video etc.), dar și posibilitatea (nelimitată) de a crea metrici. Este de menționat aici că aceste acțiuni custom nu sunt foarte simple și pot necesita ajutorul unui programator
  • Se pot crea rapoarte custom pentru anumite campanii (de exemplu, campaniile care au denumirea X), însă doar prin Google Sheets Embedded
  • Background-ul este un pattern format din pătrățele, lucru care ajută foarte mult la încadrarea corectă în pagini

CONS:

  • Datele de raportare nu se actualizează automat, în fiecare pagină a raportului fiind necesară modificarea datelor manual
  • Rapoartele Facebook pot fi realizate doar pe baza datelor din Google Sheets. Alternativ, există variante de Third Parties (paid).

 

Sperăm că aceste recomandări te pot ajuta să alegi cel mai bun tool pentru tine și pentru ce ai nevoie. Orice ai alege, nu uita să testezi și Keep your mind hungry!

Tendințe PPC în 2019

Te mai poți baza în acest an pe remarketing? Ce campanii Google Ads sau Facebook Ads vor funcționa și în 2019? Specialiștii Canopy vorbesc despre unele dintre cele mai importante tendințe PPC din 2019, care vor ajuta brandurile să ajungă la rezultate.

Companiile se așteaptă la rezultate din online, a dovedit că este un canal performant, însă e nevoie de mai multă analiză și de strategii coerente cross-channel, care să integreze mai multe canale cu scopul comun de a obține mai multe conversii.

Hai să vedem ce noi opțiuni ne pot ajuta să sporim eficiența campaniilor de marketing online.

Strategie online

Ivona Gal, Senior PPC Canopyst

2018 a fost anul în care business-urile au încercat promovarea online prin mai multe platforme. Se vorbește constant despre importanța utilizării a cât mai multor canale de promovare relevante pentru publicul tău, însă cred că nu se acordă suficientă atenție integrării acestora.

Pentru o strategie de marketing online fresh și eficientă ar trebui prioritizată integrarea tuturor canalelor de promovare. Scopul principal al marketingului omnichannel este tracking-ul logic și urmărirea firului interacțiunii utilizatorilor noștri, indiferent de canalul de contact.

Este o abordare care generează și o retenție mai bună a clienților, un alt obiectiv pe care îl consider must have în 2019. Multe business-uri își concentrează eforturile pe a atrage clienți noi, experiența mi-a arătat că în primul rând e nevoie de strategii pentru loializarea clienților.

Brandul la putere

Aici intervine, de asemenea, creșterea unui brand puternic. Oamenii își amintesc de brand și de expriența oferită de el, de aceea este important că acesta să rămână în mintea consumatorilor. Este un deziderat ca utilizatorii să caute direct numele brandului, ci nu anumite produse.

De mare ajutor în acest sens e conținutul video, o altă tactică de pus pe lista din 2019. Video-urile au devenit foarte populare și pot cimenta imaginea unui brand, îl pot face memorabil pentru mulți consumatori.Un alt plus ar fi că acestea aduc rezultate pe termen lung.

Într-o lume a tehnologiei și automatizărilor este important ca oamenii de business și marketing să nu piardă contactul cu nevoile clienților.

Pentru a lăsa mai mult timp strategiei, analizei și înțelegerii unui business, folosește-te de automatizări și machine learning în cât mai multe procese. Ne salvează de task-urile repetitive și consumatoare de timp și ne permit să ne concentrăm pe client management, strategie, analiza datelor și multe altele.

Inovația este de multe ori elementul care face diferența între anumiți competitori, așa că nu te teme să testezi noi canale și features, compară rezultatele și nu uita de personalizarea mesajelor.

Google Ads

Alexandra Tudor, PPC Architect Canopyst

Google Ads rămâne în topul canalelor care performează și generează rezultate. Va fi nevoie însă să adoptăm cu toții noile tendințe pentru a îl menține în vârf.

În 2019, pentru Google Ads eu mizez pe automatizare și personalizare.

Automatizarea este noua frontieră pe care Google a făcut mult push în ultimpul timp și pe care ar trebui să ne bazăm din ce în ce mai mult: smart bidding,  smart display campaigns, campanii bazate pe feed-uri sunt doar câteva.

Prin machine learning și shortcut-uri petrecem mai puțin timp pe setarea campaniilor și optimizările manuale migăloase și mai mult timp pe lucrurile care fac diferența: strategie, optimizare, extinderea campaniilor și a canalelor de promovare.

Aici intervine necesitatea de bază, dar care încă lipsește în multe conturi, de a măsura corect toate conversiile importante pentru business (lead-uri, vânzări, toate cele 3 tipuri de apeluri telefonice etc.).

Pe lângă măsurare corectă este nevoie de folosirea unei metode de atribuire cât mai apropiată de necesitățile business-ului, dar care sa ia în considerare toate punctele de contact cu consumatorul.

Recomandăm data driven pentru conturile unde este îndeplinită limita de conversii. De asemenea, ajustarea conversion window-ului este primordială.

Pornind de aici, Google a dezvoltat multe opțiuni de smart bidding care să ne ajute, în funcție de obiectivul campaniilor. Noi mizăm cel mai des pe Target CPA, însă pentru a controla cât mai bine efectele și a vedea rezultatele, orice schimbare de strategie de bidding ar trebui făcută prin A/B testing, folosind opțiunea Drafts & experiments.

Mai mult, Google ne oferă de puțin timp opțiunea de a alege în a plăti doar pentru click-uri sau doar pentru conversii în campaniile de Display ce folosesc target CPA.

De asemenea, campania de smart bidding are rezultate excepționale în conturile cu istoric mare de conversii. Atragerea de conversii din trafic nou la costuri pe conversie bune este acum posibilă.

Noi opțiuni de personalizare

Automatizarea permite o mai bună personalizare. Iar când vorbim despre personalizare, Google oferă multe oportunități pentru reclame cât mai diverse (customizare în funcție de audiențe, orașe, timp și produse, expanded text ads, responsive search ads, responsive display ads), dar și audiențe din ce în ce mai segmentate și posibilitatea de a crea propriile audiențe.

În timp ce CPC-urile în rețeaua de căutare sunt în creștere, posibilitățile de creare și targetare non-keyword s-au extins foarte mult.

Ne putem limita astfel pe Search la audiențe din ce în ce mai specifice și mai interesate (lower funnel), iar pe Display putem ajunge la audiențe cât mai bine targetate la costuri mult mai mici față de Search.

Vorbim despre in-market audiences, custom intent audiences, în principal, cu rezultate foarte bune, folosite atât în campaniile de display, cât și în cele de search. Preferatele noastre sunt audiențele de tip custom intent.

Remarketing

Andrei Darie, PPC Canopyst

Este greu să mai obții rezultatele extraordinare din anii trecuți, la nivel de ROI și CTR, folosind campanii de remarketing basic, cu liste generale ca All Visitors sau Product Viewers.

De ce? Piața s-a schimbat, consumatorii sunt tot mai avizați și asaltați cu mult mai multe reclame, lucru care îi face să ignore mult mai ușor un ad, fie el și pentru un site pe care l-au vizitat. În plus, odată cu sporirea competiției, cresc și prețurile plătite în licitațiile PPC.

Așadar, o strategie axată doar pe remarketing general va aduce în 2019 un continuu declin la nivel de CTR și ROI și va necesita un buget din ce în ce mai mare.

Ce este de făcut?

O segmentare cât mai nișată a audienței este o soluție. Practic, în loc sa targetăm tot funnel-ul de marketing cu aceeași reclamă, îl targetăm pe etape, de jos în sus, cu mesaje diferite.

Această abordare a fost tot timpul la categoria best practices, însă în 2019 va deveni regula generală pentru oamenii de marketing care nu vor să-și lase rezultatele pe mâna norocului.

Bonus tip: De câte ori ați văzut o reclamă la un produs pe care l-ați cumpărat deja de pe site-ul respectiv? Eu văd destul de des. E o greșeală clasică de targetare de care trebuie să scăpăm în 2019, dar și un easy fix pentru a reduce din costurile în creștere ale campaniilor de remarketing.

Facebook Ads & Social Media

Georgiana Doloc, PPC Architect Canopyst

După toate schimbările din 2018, anul acesta ne așteptăm la noi provocări din punct de vedere al marketingului pe canalele de socializare. Sunt multe de zis, acum mă rezum la câteva tactici pe care merită să le includeți în planurile voastre

1.Video – nu ai buget de video? Ai în ajutorul tău tool-ul Facebook Video Creation Kit pentru a transforma pozele într-un video cu ajutorul template-urilor.

2. Catalog Updates – Acum poți să folosești frame-uri și să îți personalizezi ad-urile din Catalog.

3. Collection Ads –  Anunțurile de tip Collection sunt realizate cu ajutorul feed-ului de produse. Ai opțiunea de a personaliza modul în care este prezentat anunțul prin grupuri precum „Cele mai vizionate”, „Sugerate pentru tine”. Astfel anunțul este mai relevant pentru consumator. 

4. Instagram – Publicul prezent pe Instagram este un public tânăr și dinamic. Pentru a te promova pe acest canal ai nevoie de imagini sau video-uri calitative. Un big plus de care trebuie sa profităm sunt Story-urile, atât pe Instagram cât și pe Facebook.

5. Social Media – Degeaba facem o strategie de paid ads dacă nu avem și una de social media organic, ce  întreține și dezvoltă comunitatea. Ideal este ca pe o pagina de business să avem postări 80% fun & info utile&inovație și 20% axate pe vânzări, dar nu există rețete neapărat. Gândiți ca un consumator. 

Mobile marketing

Claudia Grigore,  Senior PPC Canopyst

Numărul utilizatorilor de smartphone crește în fiecare zi, iar aceștia comută des între mai multe dispozitive. Statisticile arată ca 9 din 10 utilizatori încep o activitate pe un dispozitiv și o termină pe altul.

Acest comportament generează necesitatea măsurării impactului campaniilor prin analiza conversiilor de tip cross-device.

Atunci când analizăm conversiile dintr-un cont, nu mai este suficient să le privim ca pe un tot unitar. Segmentarea coloanei „Toate conversiile” pe tip de dispozitiv este foarte importantă. Aceasta permite ajustarea eficientă a sumelor licitate în funcție de dispozitiv.

În 2019 accentul se va pune, mai ales, pe rapoartele de tip cross-device attribution. Altfel se vor pierde din vedere informații valoroase despre modul în care utilizatorii folosesc diferite dispozitive în calea spre conversie.

Mai jos avem doar un exemplu real de comportament extras dintr-un cont.

O altă tendință care a luat amploare este promovarea prin canalul YouTube. Aceasta s-a dovedit foarte eficientă în special pe dispozitivele mobile,  un tip de campanie eficientă pe dispozitivele mobile fiind Bumper Ads, despre care citiți mai multe mai jos.

Este foarte important să vă asigurați că sunteți permanent cu un pas în fața concurenților prin inovație și actualizări relevante. Cu siguranță, cu un research bun veți găsi multe soluții care au fost deja puse în aplicare pentru a face aceste tendințe accesibile.

Un pas spre succes este să fii mereu proactiv și să nu îți fie teamă să încerci noi opțiuni, nu reacționa doar la ceea ce a făcut deja concurența.

YouTube Ads & Video

Carmen Pușcașu, PPC Rising Canopyst

La nivel global, în 2018, consumul de conținut video a crescut la 81%, comparativ cu cele 63 de procente din anul precedent.

YouTube a devenit extrem de popular în rândul anumitor categorii de consumatori, așa că orice brand ar trebui să includă acest canal în strategia de marketing.

Nu doar că este tot mai utilizat, dar s-a și dezvoltat cu diverse opțiuni de personalizare, așa că specialiștii PPC pot targeta utilizatorii destul de specific, cu reclame relevante pentru ei, crescând considerabil reach-ul și rezultatele. Reclamele se pot afișa utilizatorului potrivit, în locul potrivit.

Și dacă tot am menționat că mobilul câștigă teren în fața desktop-ului, foarte bune rezultate în materie de PPC vin din reclamele Bumper Ads. Durata scurtă de 6 secunde o face ideală pentru creșterea awareness-ului și a reach-ului, reușind să capteze atenția utilizatorului.

Tot în contextul mutării pe mobile, YouTube a lansat oficial video-urile verticale, astfel încât consumatorii să poată urmări cu ușurință clipurile favorite, fără să fie nevoiți să întoarcă smartphone-ul pe orizontală.

Această nevoie a luat amploare odată cu platformele social media, precum Snapchat, care a introdus acest format video și l-a făcut faimos și îndrăgit.

Unele brand-uri utilizează deja reclamele verticale, iar noi am început să ne trasăm strategia.

O altă noutate introdusă recent de YouTube este opțiunea de a adăuga Stories similare celor de pe Facebook și Instagram, cu diferența că acestea se șterg automat după 7 zile, ci nu 24 de ore. Opțiunea este disponibilă doar creatorilor de conținut cu peste 10.000 de abonați, iar scopul principal este să îi ajute pe aceștia să țină în permanență legătura cu fanii lor.

Așteptăm să ajungă în România și YouTubeTV, o opțiune care a luat amploare în USA. Mulți americani au renunțat la tradiționalul televizor în favoarea unei experiențe video personalizate, interactivă și mult mai bogată în ceea ce privește conținutul.

Nu putem spune decât că așteptăm cu nerăbdare ca Youtube TV să ajungă și în România și să profităm de oportunitățile colosale pe care ni le oferă nouă ca specialiști de marketing.

Rising star: campanii coerente cross-channel

George Pascaru, Team Leader Canopyst Iași 

În 2018, și piața din România a făcut pași în direcția automatizărilor și cu siguranță în anul în curs vor avea de câștigat cei care vor automatiza task-urile repetitive, de la activități de marketing, la cele financiare.

La nivel de business însă, eu mizez pe integrarea canalelor diferite într-o singură strategie digitală care să genereze campanii coerente cross-channel. 

Strategiile care pornesc de la utilizator și nevoile sale, ci nu de la ce poate oferi fiecare platformă digitală în parte, vor face diferența. Eterna întrebare ”Google sau Facebook?” are un răspuns mai clar ca niciodată: ambele.

Campaniile derulate în silozurile paralele ale cananelor de promovare sunt tot mai puțin eficiente. Avem  acces la instrumente care ne ajută să avem o viziune de ansamblu asupra multiplelor puncte de contact (search, social, content, video, e-comm) ale unui utilizator cu un anumit brand.

Putem astfel să înțelegem mai bine performanțele campaniilor noastre, în termeni de atribuire a conversiilor și alocare a bugetului.

Focus pe customer journey

Facebook și Google domină detașat mediul digital și împreună pot oferi rezultate mult mai bune decât continuând să folosim aceste unelte în campanii separate și cu strategii complementare.

Vor avea de câstigat cei care se vor concentra pe customer journey și vor oferi o experiență omni-channel clienților. Facebook nu este doar un canal pentru awareness, la fel cum Google nu este singurul care transformă intenția de cumpărare în conversie clară.

Ambele canale, plus altele, oferă acum tipuri de campanii și de reclame care ghidează utilizatorii prin diferitele etape ale procesului de cumpărare.

Unele tipuri de reclame sunt mai potrivite pentru brand awareness, altele sunt gândite pentru a crește direct rata de conversie sau pentru a face up-sell.

Mixul inspirat și documentat între aceste tipuri de reclame va face diferența între marketerii de top și ceilalți, însă doar dacă vor integra mai multe canale de promovare într-o singură strategie digitala care să genereze campanii cross-chanel.

Google Analytics

Marian Bârcău, PPC Canopyst 

Una dintre tendințele despre care se vorbește de la an la an este utilizarea Machine Learning și inteligenței artificiale pentru a ne ușura munca și îmbunătăți experiența utilizatorilor.

Acestea permit specialiștilor în marketing să aloce mai mult timp strategiei, creativității, analizei datelor pentru a optimiza rezultatele și multe altele.

În 2019 va fi foarte important să putem evalua recomandările pe care Machine Learning ni le oferă, cu mențiunea că nu toate se aplică tuturor. Brad Geddes, cofondator AdAlysis, spune: “Smart marketers need to understand when to leverage and when to ignore the machine.

Pentru a obține cele mai bune rezultate trebuie să înțelegem cât mai bine traseul pe care îl are un utilizator până în momentul în care acesta efectuează conversia. Cu ajutorul Analytics putem crea audiențe segmentate pe care ulterior le putem targeta cu un mesaj personalizat.

Dacă nu ai făcut-o deja, activează Google Signals (Beta), pentru a avea acces la mai multe date și rapoarte noi precum Device Paths și Device Overlap.

Creează și salvează un raport custom pentru browsere și sisteme de operare. Acest lucru îți poate oferi o imagine rapidă a dispozitivelor pe care le folosesc utilizatorii atunci când efectuează o achiziție.

Dacă vezi device-uri populare care se află pe o poziție mai joasă, acest lucru poate indica, de pildă, o problemă cu versiunea site-ului pentru dispozitivul respectiv.

Testează! Tool-ul de la Google, Optimize, te poate ajuta să creezi experimente și să iei mereu cele mai bune decizii care îți vor aduce rezultatele dorite.

Data attribution

Cristian Mincă, Senior PPC Canopyst 

În 2018 s-a lucrat la modul de atribuire a conversiilor, specialiștii de marketing online au testat și am ajuns astfel să avem o imagine mai bună a surselor care generează conversii sau nu.

Anul 2019 ne găsește mai bine informați și pregătiți să înțelegem cum analizăm atribuirea conversiilor. Google a făcut un pas mare anul trecut stimulând trecerea de la non-last-click la celelalte modele de atribuire: Data Driven, Linear, Time Decay sau Position-Based.

Modul de atribuire Data Driven este recomandarea principală a celor de la Google, deoarece folosește Machine Learning și date din cont pentru a stabili ce anunțuri, cuvinte cheie și campanii au cel mai mare impact asupra obiectivelor dorite.

Însă acest modul nu este disponibil în toate conturile Google Ads, având ca cerință un minim de 600 conversii în ultimele 30 zile.

Modul de atribuire depinde foarte mult de tipul business-ului pe care îl promovăm și ce anume reprezintă interes în măsurarea conversiilor. Avem ca exemplu un istoric de căutare pentru hrana de animale.

Folosind, spre exemplu, modulul de atribuire Last Click, platforma va aloca conversia doar ultimului cuvânt cheie. În cazul acesta – „brand-ul tău”, ignorând astfel restul cuvintelor cheie care au ajutat la înregistrarea conversiei.

Dacă am utiliza un model de atribuire diferit, cum ar fi Linear, atunci platforma va distribui în mod egal conversia, tuturor cuvintelor cheie care au dus la înregistrarea acesteia.

Pentru a înțelege mai ușor modul de atribuire, putem lua ca exemplu înscrierea unui gol în fotbal. Într-un model de tip Last Click, meritul va fi acordat doar jucătorului care a înscris.

Motivul pentru care se recomandă un model de atribuire non-last-click este acela de a avea în vedere și de a acorda merit și celorlalți jucători care au participal la înscrierea golului.

De exemplu, jucătorul care a marcat a primit o pasă perfectă de gol de la alt coleg fără de care cel mai probabil golul nu se mai întâmpla.

Bonus tip: Pentru conturile noi, recomandăm Position-Based, care pune accentul, în mare parte, pe primul click (căutare generală) și ultimul click (de pe care s-a înregistrat conversia).

Sperăm că aceste recomandări te pot ajuta să ai o imagine mai clară asupra strategiei de marketing din 2019. Orice ai alege, nu uita să testezi și Keep your mind hungry!

Automatizări Facebook pentru Black Friday și campaniile de sărbători

Am intrat în ceea ce mulți consideră cea mai prolifică perioadă din an pentru vânzările online. Cum te diferențiezi de Black Friday sau campaniile pentru sărbătorile de iarnă prin Facebook Ads? Folosește automatizările și alte trucuri ce îți pot impulsiona vânzările.

Ziua de Black Friday – sau zilele, că în .ro suntem obișnuiți cu sărbători de trei zile și trei nopți, de mai multe ori pe an 😛 – urmată de perioada Crăciunului și a reducerilor de iarnă necesită o atenție specială. Anul acesta poți încerca tactici mai istețe și eficiente pentru campaniile pe Facebook, automatizările fiind un mare plus. 

Tips Facebook Ads pentru sărbători

  1. Nu rata perioadele de vârf pentru shopping, cumpărătorii așteaptă aceste reduceri, poți pierde oportunități dacă stai pe margine.
  2. Asigură-te că ai suficient buget în campaniile de succes.
  3. Mărește bid-urile cu 20% – 30% în perioadele de vârf.
  4. Exclude lista de remarketing pe 180 de zile atunci când vrei să ajungi la o audiență nouă.
  5. Testează anunțuri tip Collection, cu imagini sau video-uri din zona de lifestyle, combinate cu informații despre produse. Astfel poți să oferi o experiență unică fiecărui utilizator.
  6. Folosește targetările de tip Cross Sell și Upsell. Cei ce deja au interacționat cu produsele tale sunt mai predispuși să achiziționeze din nou.
  7. Stabilește strategia pentru Black Friday și Crăciun și nu uita de reducerile din ianuarie.
  8. Nu optimiza strict pentru achiziție. Atrage și clienții ce sunt în zonele preliminare celei de decizie – în funnel-ul de conversie, de la awareness la interes.
  9. Testează campanii per categorii vs. campanii per produs cu ajutorul feed-ului de produse.
  10. Personalizează anunțurile, inclusiv vizualurile, în funcție de perioadă.

 

Planificarea automatizărilor Facebook Ads

Facebook recomandă începerea strategiei pentru această perioadă încă din luna august, pentru a putea testa diferite audiențe și produse ce pot fi vedetă în acea perioadă. Acum e târziu, dar îți poți pune pe listă pentru anul viitor. 

Fiind o perioadă aglomerată, Facebook vine în ajutor cu câteva metode de automatizare pentru a ajuta business-urile să ajungă la potențialul maxim.

1. Advanced Pixel Matching

Pixelul Facebook este un fragment de cod JavaScript care încarcă o mică bibliotecă de funcții pe care le poți utiliza pentru a putea urmări acțiunile utilizatorilor pe site-ul tău. 

Cu ajutorul pixelului poți să pui în practică:

  • Anunțuri dinamice.
  • Optimizarea pentru conversii.
  • Urmărirea conversiilor pe dispozitive cross-device.
  • Audiențe personalizate din site-ul tău.

Prin Advanced Matching poți crește rata de potrivire a bazei date de date (exemplu telefon, mail, etc.) prin intermediul codului de pixel ce poate asocia acțiunile de pe site cu utilizatori Facebook. O rată mai mare de asocierea a datelor cu acțiunile utilizatorilor poate să îți imbunătățească targetarea, optimizarea și măsurarea rezultatelor.

Această modificare se poate realiza direct din pixelul Facebook, fără a mai necesita instalarea unui cod.

 

 
 

2. Auction Liquidity

Facebook recomandă utilizarea bugetului per campanie, nu per ad set, și testarea plasamentelor automate. Astfel, algoritmul de pixel poate să îți genereze cele mai bune rezultate.

Pixelul se folosește de istoricul tău și de targetarea ta în perioada de learning pentru a putea aduce rezultate. Astfel, tu dacă îl limitezi din punct de vedere plasamente sau buget, acesta nu poate optimiza și ajunge la rezultatele vizate. 

3. Dynamic Ads

Facebook Dynamic Ads e Must Have pe Facebook, în special în zona de e-commerce. Dynamic Ads îți permite să ajungi la publicul deja existent pe site, dar și la o audiență nouă. 

Promovează tot catalogul cu imagini creative fără să configurezi fiecare anunț în parte.Setează-ți campaniile astfel încât să ajungi la publicul potrivit, în momentul potrivit, cu produsele potrivite.Anunțurile tale pot ajunge la publicul tău țintă indiferent de device-ul folosit.Arată anunțuri relevante cu prețuri și disponibilitate actualizată.

Sper că aceste recomandări te vor ajuta să aduci un profit mai bun prin Facebook Ads. Mai sunt și alte idei pe care le poți pune în aplicare, dă-mi un semn dacă ai nevoie de rezultate mai bune prin Facebook Ads.