Job la înălțime: specialist Pay Per Click la Canopy

Google AdWords a devenit Google Ads.
Canopy a crescut accelerat astfel încât în mai puțin de doi ani de la lansare a ajuns în topul agențiilor din România care gestionează cele mai mari bugete de publicitate pe Google și Facebook.
Tu cum te-ai dezvoltat în ultima perioadă? Ți-ai dori mai mult de la jobul tău? Vrem să îți oferim noi aceste oportunități și ți-am pregătit un
 job de specialist Pay Per Click în echipa Canopy.

Dacă vorbim de evoluție, e bine să știi de la început că noi suntem setați pe inovație. Unde mai ai ocazia în România să lucrezi cu două pisici cu job description și o roboțică super inteligentă care îți ușurează munca :)?

Meet Nopy the Cat, Sheeba și roboțica Rosy. Îți pot fi colegi.

Acum uite-ne și pe noi și în teambuilding-ul din Croația, de anul trecut. Ca să îți faci o idee, acum suntem 17 în echipă.

Pe Facebook avem mai multe frânturi din viața la biroul Canopy.

Din când în când e bine să știi că facem și lucruri serioase :P, de tipul celor cu care vrei să te lauzi familiei și foștilor colegi de liceu.

De ce Canopy

• Avem la activ abordări care au făcut diferența pe piața din România, oameni cu super experiență, de la care poți învăța. Lucrăm pentru branduri de top cu aceeași pasiune ca și pentru companiile mici și ambițioase.

• Avem alături zeci de clienți din nișe diverse – Sephora, Edenred, Bijuteria Teilor, DPAP, British Council sunt o parte dintre cei care au încredere în noi.

• Suntem un business cu mult potențial și nu ne referim doar la oportunitățile oferite de mediul digital. Am crescut susținut cifra de afaceri, portofoliul de clienți, echipa, avem birou și la Iași, am susținut sute de prezentări și training-uri în toată țara.

• Lucrăm îndeaproape cu echipa Google România și alți parteneri cu care putem face diferența pentru multe business-uri.

• Ne preocupă ce se întâmplă în jurul nostru și susținem mai multe ONG-uri.

• Toți membrii echipei iubesc digitalul, avem timp dedicat în echipă pentru sharing de idei și experiență și ne dezvoltăm constant.

• Jucăm boardgames, ieșim în echipă, organizăm Happy Friday și zâmbim mult. Mediul de lucru este unul simpatic și cochet. Avem birou central, foarte aproape de metrou și de parc.

Avantajele tale

• Îți dezvolți expertiza de a gândi și optimiza campanii eficiente de Google Ads, Facebook Ads, YouTube, Instagram, LinkedIn, Bing și tot ce ține de Pay Per Click.

• Lucrezi cu instrumente și resurse care îți pot ușura și eficientiza munca. Ne plac automatizările și tu poți benficia direct de ele.

• Ai acces la experiența noastră, la cursuri, traininguri și evenimente interne și internaționale.

• Ești implicat în tot procesul conturării unei campanii de marketing: de la stabilirea obiectivelor măsurabile și analiza concurenței la urmărirea indicatorilor de performanță și optimizarea lor.

• Poți lucra în aceeași măsură cu lideri de piață, branduri ambițioase și creative și start-up-uri din diverse segmente de piață.

• Îți dezvolți abilitățile de comunicare și relaționare cu oameni de business și clienți.

• Te susținem să evoluezi și ești mereu ascultat.

• Îți poți dezvolta brandul personal.

Ce ne dorim

Ești omul potrivit ca PPC Canopyst dacă:

• Ai trecut deja la alt nivel al relației tale cu orice tip de promovare Pay Per Click, pentru că aveți cel puțin un an împreună.

• Ai la activ cel puțin 2 examene Google Ads cu un punctaj mediu de minim 94% (Fundamentals și/sau Search/Display obligatoriu).

• Știi că fără Google Analytics zilele tale la birou ar fi incomplete.

• Cu Excel trebuie deja să fi ieșit la cafea și să îi cunoști scurtăturile.

• Comunicarea nu e doar un concept din cărți pentru tine.

• Ești ambițios, dornic să te dezvolți constant și bine organizat.

• Ne uimești prin curiozitatea ta.

• Ești o persoană analitică și mereu curioasă de logica din spatele unor decizii.

• Facebook nu este pentru tine doar o rețea de socializare.

• Crezi în eficiența tool-urilor și le cauți cu îndârjire.

• Te supără reclamele clișeistice și insiști asupra lor până la perfecțiune.

• Limba engleză la un nivel avansat este un must.

Beneficii

• Salariu competitiv.

• Ai acces permanent la resurse de dezvoltare, de la traininguri interne și evenimente unde poți interacționa cu specialiști internaționali, la cărți și cursuri online plătite.

• Ești implicat în proiecte în care câștigul la nivel de knowledge și experiență este superior, acele proiecte cu care îți dorești să te lauzi în CV.

• Abonament gratuit la o clinică medicală privată.

• Energie asigurată pe parcursul zilei de fructe, cafea proaspătă, zâmbetele colegilor și iubirea lui Nopy și a Sheebei (bine, aici poate am exagerat cu iubirea).

• Team fun: în fiecare vineri mâncăm împreună – face cinste compania, ne relaxăm la ieșiri cu bicicleta sau în oraș. Mergem împreună în teambuilding-uri aparte (am fost în Croația, Bulgaria, România).

• Relaxare la 360 grade, body&mind :P: adică abonament la masaj de 5 stele, boardgames.

Cum aplici

Dacă noi suntem echipa potrivită pentru tine și te potrivești descrierii anterioare, așteptăm un mail de la tine.

Ne trimiți CV-ul tău și câteva rânduri prin care să ne convingi că poți fi Canopystul pe care îl căutăm, pe adresa haisus[at]canopy.ro. Subject mail: Job PPC Specialist.

Deadline: 15 septembrie 2018.

Scrie-ne dacă te-am convins că e momentul să faci un pas în față în cariera ta în marketing online. 

L-am găsit pe cel care ne căuta. Cum faci dintr-un dezavantaj un diferențiator.

În urmă cu doar câteva zile vă ceream sprijinul pentru a îl descoperi pe cel care ne-a arătat într-un mod creativ că vrea să facă parte din echipa Canopy. L-am găsit și ne-a demonstrat cum faci dintr-un dezavantaj un diferențiator.

Anunțul nostru de sprijin pentru a ne găsi Cenușăreasa 😛 a atras atenția multora, a stârnit multe zâmbete, curiozități, like-uri, share-uri etc. Aici sunt câteva din cifrele generate:

  • peste 300 de like-uri în postările pe care le-am văzut eu,
  • peste 30 de share-uri,
  • un reach organic prin Facebook de peste 14.000 de persoane,
  • peste 1.500 de accesări pe articolul de pe blog în două zile.

Mulțumim tuturor celor care ne-au dat o mână de ajutor.

Persoana care ne-a surprins pe mulți dintre noi este Marian Barcau. Pe noi a continuat să ne surprindă și după ce am aflat și motivul abordării lui creative. Marian este din Iași și participase la Atelierul Digital din urmă cu două săptămâni. I-a plăcut prezentarea, îi place deja domeniul, i-a plăcut de Canopy și s-a bucurat să audă că ne deschidem un birou local în Iași.

Marian și-a dat seama că experiența și CV-ul său nu îl ajută să aplice la unul din job-urile noastre. Nu are deloc istoric în marketingul online, însă de ceva vreme tatonează mediul digital: a făcut un curs de web development, a citit despre SEO, a început să participe la evenimente din domeniu.

În e-mail-ul pe care l-a trimis pentru a se prezenta, îmi povestea cum experiența sa în domeniul auto nu avea cum să îl ajute să se remarce și să vină la un interviu. Așa că a mizat pe creativitate.

Mă gândeam că nu are cum să aleagă CV-ul meu. „A lucrat 8 ani în domeniu auto și vrea marketing online :))”. Și îmi spuneam: (vorbesc des cu mine însumi :p) dacă aș reuși să îi conving să mă aleagă pe mine, să îmi dea o șansă. Vor face o afacere bună cu mine. Pe termen lung. La început voi face greșeli și mă voi certa, dar voi învăța și voi deveni bun.

Ne-a atras atenția nu doar prin acest lucru. În discuția cu el ne-a arătat cât de important este să-ți dorești cu adevărat ceva,  să fii ambițios, să-ți cunoști concurența și să te diferențiezi de ea. Cred cu tărie că aceste calități te pot ajuta să ajungi acolo unde îți dorești. Experiența se construiește prin dorință, ambiție și motivație.

A ajuns ca printr-o metodă creativă să transforme un dezavantaj (lipsa experienței în mediul online) într-un diferențiator puternic.

Sper ca povestea lui Marian să nu se oprească aici. Ne-a confirmat că își va lua certificarea Google Ads curând și că ne va trimite testul pentru a ne vedea la interviu.

Cred că această poveste este un bun exemplu pentru business-urile aflate la început de drum, cu bugete reduse, care concurează cu bugete nelimitate și campanii agresive de promovare. Este critic să lucrezi la diferențiatorii tăi și să transformi dezavantajele în avantaje folosind metode creative precum cea a lui Marian.

Mai jos este continuarea mesajului care a fost șters în postarea anterioară:

Căutăm pe cineva care ne caută

Căutăm pe cineva care ne-a căutat pe Google într-un mod isteț, astfel încât să ne atragă atenția. Ne dai o mână de ajutor să găsim această persoană?

La Canopy credem mult în creativitate. Inclusiv în campaniile de performance marketing creativitatea este esențială, te ajută să te remarci și să fii ținut minte de către publicul tău țintă.

Astfel că în echipa Canopy întotdeauna creativitatea a fost un atu.

În urmă cu aproape doi ani, Carmen, fosta noastră colegă care acum face parte din echipa eMag, ne impresiona prin creativitatea ei, cu o temă făcută în cadrul proiectului Online Marketing Academy.

În urmă cu cateva zile, cineva a făcut următoarele căutări pe Google:

Ne dorim să ajungem la persoana care a făcut aceste căutări, pentru a ne impresiona și la interviu așa cum ne-a surprins prin modul creativ de a viza unul din job-urile deschise la Canopy.

Dacă ești persoana care a făcut aceste căutări pe Google, te rugăm să ne scrii un e-mail cu textul care lipsește din imaginea de mai sus, la adresa haisus@canopy.ro. Dacă nu ești tu, am aprecia sprijinul tău printr-un share al acestui articol.

Părțile grele când înveți Google Ads. Jurnal de internship.

Dacă ai reușit să te concentrezi și pe mesajul meu din video, nu doar pe background:P, ai aflat deja că în perioada de internship la Canopy am învățat mai multe decât credeam că voi avea ocazia în doar 3 luni. Îmi place Google Ads, cred în promovarea pay per click, însă nu este un domeniu ușor de înțeles și stăpânit. Așa că m-am gândit să îți povestesc și despre părțile mai grele.

În primul vreau să îți spun cum am ajuns eu să fac PPC în loc de PSD (Photoshop Document – pentru a nu se înțelege greșit).

Înainte de a veni la Canopy am lucrat mai mult în design grafic, am creat și administrat site-uri. Lucrând la un site e-commerce, a apărut nevoia și de promovare online, unde m-am implicat eu.

Auzisem de Google Ads, însă nu știam exact ce presupune. Am făcut contul și apoi… habar nu aveam ce urmează să fac. M-am uitat la câteva tutoriale și am început să creez o campanie, apoi un Ad Group și, în final, o reclamă. Am “turnat cu găleata” cuvinte cheie, ce mi se părea mie a fi relevant.

M-am lovit de ceva ce nu știam să fac și am văzut că tutorialele nu mă ajută, dar îmi plăcuse mica experiență în Google Ads și doream să o dezvolt.

Așa am descoperit cursurile gratuite de la Google – Atelierul Digital, am luat certificarea și am participat la evenimentele lor.

La unul din ele l-am întâlnit pe Cristian (aka Chief Canopyst) și pe Georgiana din echipa Sephora. Georgiana povestea cu foarte mult entuziasm cum a ajutat-o mediul digital și cât de bucuroasă este să lucreze împreună cu Cristi și echipa Canopy.

Am ținut minte pasiunea lor și, după câteva luni, am văzut pe Facebook un anunț de angajare ca Junior Canopyst, unde nu mă încadram din pricina lipsei de experiență, precum și poziții deschise pentru interni.

Mi-am zis că e cea mai bună șansă a mea să învăț să folosesc Google Ads și să descopăr misterele ce mă fascinaseră atunci când am încercat să lucrez în platformă. Mă captase deja entuziasmul lui Cristi, am știut că el și echipa Canopy sunt  potriviți pentru a crește în această direcție. Am realizat că acesta este acel Next Level pentru mine și  drumul pe care trebuie să îl urmez.

Am fost chemat la interviu, iar ulterior a fost necesar să obțin certificările Google Ads Fundamentals și înca una, cu o medie de peste 94%. Nu a fost deloc un lucru ușor, însă cu multă susținere din partea soției mele – Teodora, și multe zile de studiu, am trecut cu succes și am intrat în echipa Canopy, ca intern.

Ce a urmat după?

Am petrecut cele mai frumoase 3 luni din viața mea profesională. Nu vreau să sune exagerat, așa simt.

Echipa a fost cu adevărat la înălțime și am ajuns să fac cunoștință cu platforma Google Ads așa cum se cuvine. Deși îmi era puțin teamă, deoarece lucram într-un domeniu nou și nu eram stăpân pe mine, Canopyștii m-au susținut și m-au încurajat în fiecare zi.

Un moment de studiu și încurajare :P.

Am învățat cum să creez campanii și cum să optimizez conturi. Cum să creez o strategie și cum să gândesc ca un specialist PPC și, bineînțeles, am învățat cum să promovez campanii eficiente pe Facebook utilizând Ads Manager, nu Boost Post.

Mi-am făcut noi prieteni și, bineînțeles, am cunoscut vedetele firmei. Cei doi mustăcioși de mai jos.

Timpul petrecut în internship a fost o adevărată provocare. Fiind nou în domeniu, aveam o oarecare teamă, iar asta s-a reflectat în ceea ce făceam.

Așa că primul meu sfat e să nu îți fie teamă că vei greși când începi să practici pay per click. Din greșeli înveți uneori mai rapid și mai bine.

Eu am rămas în echipa Canopy și, imediat după finalizarea internship-ului, am mers împreună cu noii mei colegi într-un teambuilding  special în Croația. Mai multe foto sunt pe Facebook.

Dincolo de acest bine, lumea PPC nu este un mediu ușor. Uneori sunt multe task-uri ce te pun sub presiune.

Eu am avut alături colegi implicați care au avut grijă să mă îndrume corect. Am trecut peste nelămuriri în 5 minute, fără să mă pierd în tutoriale jumătate de zi.

Una dintre gafele făcute în această perioadă a fost când am avut mai multe greșeli de misspelling în anunțuri create pentru un client. Ceea ce m-a salvat a fost faptul că am lucrat în Google Ads Editor – program ce îți permite să lucrezi offline și apoi să îți postezi modificările făcute, când dorești.

Poți trece peste orice dificultate apelând la oameni de încredere, dar trebuie să îți faci și tu partea ta: să arăți că ești perseverent, dedicat și că vrei să crești.

Dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l cum să pescuiască și va avea de mâncare toată viața.

Am selectat și alte 5 sfaturi și lucruri esențiale pe care le-am învățat și pus în practică în perioada de internship la Canopy, și care sper că te vor ajuta și pe tine în dezvoltarea ta profesională:

1. Fii devotat, responsabil și implicat

Implicarea este un factor important de succes în orice domeniu. Atunci când ești pasionat și devotat contribui atât la creșterea ta profesională, cât și a companiei pentru care lucrezi.

În schimb, dacă locul de muncă te întristează și nu poți porni spre birou cu zâmbetul pe buze, înseamnă că nu este pentru tine acel loc sau acel job. Gândește-te că în Google Ads ai nevoie de creativitate, ori aici nu există buton de ON/OFF, mediul te va stimula sau nu.

2. Nu îți fie teamă de greșeli

Dacă îți este teamă de eșec și de greșeli, nu vei face altceva decât să te sabotezi singur. Nu vei experimenta, nu vei învăța suficient de repede sau profund, îți vei limita creativitatea. Este natural și esențial pentru dezvoltarea fiecăruia dintre noi să greșim.

3. PPC, CPC, CPA, CTR, CE?!

Terminologia, abrevierile, dar și lucrul cu Excel și alte task-uri mai tehnice s-au putea să te copleșească uneori. E important să le iei pe rând, să le înțelegi și să apelezi la ajutor de fiecare dată când ai nevoie. Mai bine să întrebi decât să continui pe un drum greșit. Dacă nu vei înțelege ce presupune fiecare, nu vei putea planifica, monitoriza și optimiza corect o campanie.

4. Fii atent la tot ce faci

Știu că acesta este un exercițiu de imaginație pentru fiecare specialist PPC, este necesar însă să fii atent la toate coordonatele unei campanii, la detalii, la scrierea reclamelor. Odată, în primele săptămâni de internship, modificam mai multe reclame și am scris “picioare verzi”. Trebuia “teniși verzi” :).

Modificările au fost revizuite de colega mea și am văzut minunea.  Cu zâmbetul pe buze m-a întrebat cui mă adresez. Fii atent deci la toate detaliile și verifică înainte de a publica.

5. Nu te poți limita doar la Google Ads

Google Ads este esențial în strategiile de pay per click. Pentru a deveni specialist în domeniu nu este suficient să stăpânești această platformă, aria de cunoștințe este mult mai largă. Colega Alexandra a scris un articol despre cum lucrează un specialist Pay Per Click şi ce competenţe îi sunt necesare, citește-l cu atenție.

M-aș bucura să vorbim mai multe despre ce consideri tu că a fost greu în procesul de învățare a tehnicilor Google Ads, îmi poți lasa un comentariu.

Pe de altă parte, dacă vrei să te dezvolți în PPC și marketing online, vestea bună e că echipa Canopy se extinde la Iași și că așteptăm în continuare interni și la București. Vezi job-urile. 

Job: Specialist Pay Per Click la Canopy

Cum a fost ultimul an pentru tine? Ți-ai fi dorit mai mult de la jobul tău? Ne-ar plăcea să îți arătăm că se poate și mai bine, avem un job de specialist Pay Per Click în echipa Canopy.

Pentru Canopy, ultimul an a fost mai mult decât ne-am fi imaginat. Nu spunem asta pentru că a fost primul an și e firesc să ai un ritm accelerat de creștere când ai o echipă experimentată.

  • Avem alături zeci de clienți din nișe diverse – Sephora, Arabesque, Romstal, Bijuteria Teilor, Collective și DPAP sunt o parte dintre cei care au încredere în noi.
  • Am ajuns la headquarter-ul Google din San Francisco.
  • Am avut alături și am crescut șapte interni, dintre care o parte au rămas în echipă și ne-au însoțit și în cele 2 teambuilding-uri.
  • Am organizat și participat la zeci de traininguri care ne-au dezvoltat ca specialiști și oameni.
  • Poate cele 2 minute de video sunt mai sugestive pentru a vedea ce a însemnat anul trecut pentru Canopy.

Vrem să împărțim toate aceste experiențe cu noi colegi. Avem deja o nouă generație de interni și am pregătit și un loc de specialist PPC. Noi credem că este o ocazie de a începe o ascensiune coerentă în domeniul marketingului online dus către noi înălțimi.

De ce Canopy

  • Avem la activ abordări care au făcut diferența pe piața din România, oameni cu super experiență, de la care poți învăța. Lucrăm pentru branduri de top cu aceeași pasiune ca și pentru companiile mici și ambițioase. Ne preocupă ce se întâmplă în jurul nostru și susținem mai multe ONG-uri.
  • Toți membrii echipei iubesc digitalul, avem timp dedicat în echipă pentru sharing de idei și experiență și ne dezvoltăm constant.
  • Dacă și tu crezi în digital, ai oportunitatea să crești în direcțiile în care îți dorești.
  • Jucăm boardgames, ieșim în echipă, organizăm Happy Friday și zâmbim mult. Mediul de lucru este unul simpatic și cochet. Avem birou central, foarte aproape de metrou și de parc.
  • Vezi și povestea experienței de a lucra la Canopy și în marketing online.

Avantajele tale

  • Îți dezvolți expertiza de a gândi și optimiza campanii eficiente de Google Ads, Facebook Ads, YouTube, Instagram și tot ce ține de Pay Per Click.
  • Lucrezi cu instrumente și resurse care îți pot ușura și eficientiza munca.
  • Ai acces la experiența noastră, la cursuri, traininguri și evenimente interne și internaționale.
  • Ești implicat în tot procesul conturării unei campanii de marketing: de la stabilirea obiectivelor măsurabile și analiza concurenței la urmărirea indicatorilor de performanță și optimizarea lor.
  • Lucrezi cu branduri ambițioase, din diverse segmente de piață.
  • Îți dezvolți abilitățile de comunicare și relaționare cu oameni de business și clienți.
  • Te susținem să evoluezi și ești mereu ascultat.
  • Îți poți dezvolta brandul personal în ritm accelerat.

Ce ne dorim

PPC Specialist Canopyst 

Ești omul potrivit dacă:

  • Ai experiență de minim 6-12 luni în administrarea campaniilor Pay Per Click.
  • Ai la activ cel puțin 2 examene Google Ads cu un punctaj mediu de minim 94% (Fundamentals și/sau Search/Display obligatoriu)
  • Nu te sperie Google Analytics și deja sunteți cel puțin amici.
  • Cu Excel trebuie deja să fi ieșit la cafea și să îi cunoști scurtăturile.
  • Comunicarea nu e doar un concept din cărți pentru tine.
  • Ai și imaginea de ansamblu asupra mediului digital.
  • Ești ambițios și dornic să te dezvolți constant.
  • Ne uimești prin curiozitatea ta.
  • Ești bine organizat.
  • Facebook nu este pentru tine doar o rețea de socializare.
  • Crezi în eficiența tool-urilor și le cauți cu îndârjire.
  • Te supără reclamele clișeistice și zăbovești asupra lor până la perfecțiune.
  • Limba engleză la un nivel avansat este un must.

Beneficii

  • Salariu competitiv.
  • Ai acces permanent la resurse de dezvoltare, de la traininguri interne la evenimente unde poți interacționa cu specialiști internaționali, la cărți și cursuri online plătite.
  • Mai mult de atât, poți fi implicat în proiecte în care câștigul la nivel de knowledge și experiență este superior.
  • Abonament gratuit la o clinică medicală privată.
  • Energie asigurată pe parcursul zilei de fructe și cafea proaspătă.
  • Relaxare la 360 grade, body&mind :P: adică abonament la masaj de 5 stele, boardgames.
  • Team fun: în fiecare vineri mâncăm împreună – face cinste compania, ne relaxăm la ieșiri cu bicicleta sau în oraș.

Cum aplici

Dacă ești persoana potrivită descrisă anterior, ne trimiți un CV și răspunsurile pentru întrebările de mai jos pe adresa contact[at]canopy.ro. Subject mail: Job PPC Specialist.

Test

1. Ce canale de promovare ai folosi pentru o agenție PPC care vrea să se diferențieze de concurenții săi? Te rugăm să detaliezi.
2. Cum evaluezi eficiența unei campanii de atragere de lead-uri pentru o agenție de marketing online, când vine vorba de rezultatele aduse prin e-mail, telefon și pagina de Facebook (ce măsori și cum)? Detaliază.
3. Te ocupi de promovarea unui magazin de IT & C, pentru care derulezi o campanie de sales pentru categoria laptopuri. Cuvântul [laptop ieftin] aduce un volum de 100 conversii pe lună și are un CPA de 100 RON. Cum putem scădea CPA-ul (obiectivul este sa ajungem la 30 RON), fără ca numărul de conversii să scadă semnificativ? Te rugăm să detaliezi.

Vom lua în considerare numai mail-urile care includ și răspunsurile acestui test.

Deadline: 22 aprilie 2017.

Scrie-ne dacă te-am convins că e momentul să faci un pas în față în cariera ta în marketing online. 

5 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre un job în marketing online

Unii visează la un job în marketing online. Alții se gândesc la el, dar nu știu exact ce presupune. Eu am ajuns să lucrez în marketing online fără să îmi fi propus asta și vreau să îți povestesc ce am descoperit.

Îmi place să pun foarte multă pasiune în ceea ce fac. Am căutat acel job care să mă facă să zâmbesc dimineața când plec spre birou, acel job în care simți că orele devin secunde și nu îți dai seama că a venit ora la care trebuie să pleci acasă.

Eu pot spune fără să joc teatru că sunt unul dintre norocoșii care l-au găsit. Repede.

De la 18 – 19 ani am fost angajat de 7 ori, în diverse domenii, tocmai pentru a îmi da seama ce îmi place să fac, probabil pentru tot restul carierei. Ideea poate părea ciudată, recunosc, însă în sinea mea, era ca și cum urma să mă căsătoresc cu cineva pentru toată viața, existând șanse mari să nu îmi mai placă.

M-am zbătut, am încercat să fac tot posibilul să-mi placă, să mă duc cu drag la job, însă a  fost imposibil să existe o relație între noi. Astfel, am reușit să divorțez de 7 joburi în decursul unui an.

Nu îmi pare rău de timpul investit nici măcar o clipă. Am câștigat o experiență importantă, dorința de „mai bine” și multă răbdare.

Aventura mea în marketing online a început în toamna lui 2015, atunci când am aterizat în programul Online Marketing Academy, derulat de Google România. Am fost înscris de către o persoană apropiată, fără să știu de la început.  Am fost sunat și am zis Da!. Eram sătul să tot aud de „agent call-center” și ” junior account manager” pentru piețele externe de capital. Era ceva cu totul și cu totul nou.

Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce este marketingul online și cu ce se mănâncă, însă îl vedeam ca ceva de viitor. Nu pot spune că am fost unul din oamenii care au stat întotdeauna cu doua degete ridicate atunci când se puneau întrebări la curs, însă de fiecare dată când eram numit și întrebat aveam răspunsul și exemplul la mine.

Am auzit ulterior că avem oportunitatea de a beneficia de un internship la diverse agenții de Pay Per Click(PPC) din București, însă trebuia să ai o medie de minimum 94%, rezultată din două examene Google Ads (Fundamentals + altul).

Mi-am dat seama că nu e o glumă, precum cele de care am mai avut parte, și m-am pus cu toată seriozitatea din dotare pe treabă. M-am apucat singur de campanii, am citit sute de articole pe internet, am văzut zeci de videoclipuri pe YouTube și am început să mă îndrăgostesc.

După tot acest preludiu :), am reușit să obțin un scor de 97.5% care m-a propulsat, un an mai târziu, direct la ușa sediului Canopy.

Am ciocănit timid și ușa mi-a fost deschisă, cu zâmbetul pe buze, de un om înalt, prietenos, cu care m-am împrietenit în mai puțin de 30 de minute. Cum și de ce? Pentru că împărtășeam aceeași pasiune și dragoste pentru marketingul online.

Experiența unui internship în marketing online

Timp de 90 de zile, care nici nu ştiu când au trecut, am venit cu zâmbetul pe buze şi pregătit să ofer 200% din potenţialul şi energia mea.

Am întâlnit oameni minunaţi, care mi-au pus pe tavă experienţa şi sufletul lor. Aici mi s-a spus prima dată în viaţa mea „Mulţumesc” pentru un lucru absolut firesc şi banal. Nu am simţit niciodată oboseala, deoarece Nopy a avut grijă, şi are în continuare, să ne încarce constant bateriile.

Aici am simţit ca mă potrivesc ca o mănuşă echipei, fapt care m-a ajutat să învăţ şi să pun în practică rapid tot ceea ce am asimilat. Experienţa de până acum m-a învăţat că unul dintre cele mai importante lucruri care contează la job este colectivul în care lucrezi. Dacă nu te integrezi în colectiv, nu ai nicio șansă de a fi fericit la locul de muncă.

Am înţeles repede cum stau lucrurile într-o agenţie de marketing online şi la fel de rapid am conștientizat că aici îmi este locul şi că asta vreau să fac mai departe.

Am învățat să dau viață campaniilor de Google Ads într-un mod cât mai eficient şi să analizez website-urile clienţilor din perspectiva nevoilor publicului.

Am participat la întâlniri cu clienţii agenţiei, în urma cărora am învăţat să îi ascult şi să vin cu idei noi pentru obiectivele pe care aceştia doresc să le atingă în business-ul lor. Aceasta este şi cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o în aceste trei luni, deoarece aveam impresia că toate ideile mele au fost demult aplicate de altcineva.

În timpul internship-ului la Canopy m-am familiarizat cu principalii indicatori din punct de vedere al performanţei unui cont Google Ads, începând de la numărul de impresii şi până la costul total al investiţiei clientului şi am devenit prieten la cataramă cu KPI și conversiile.

Am reuşit să obţin o primă conversie în numai 60 de secunde de la lansarea anunţului pe Facebook Ads.

În afară de aspectele de mai sus, am râs mult zi de zi, am participat la team building-uri, am băut muuultă cafea, iar în fiecare zi am învăţat ceva nou.

De știut despre un job în marketing online

În urma aceastei experienţe, aş vrea sa îți împărtăşesc 5 lucruri mai puțin discutate despre un job în marketing online în general și PPC în particular:

1. Este necesar să știi mai mult decât Google Ads

Job-ul de specialist PPC este complex atât ca activități, cât și ca skill-uri personale, presupune creativitate, organizare, orientare către cifre și analiză și multe altele. Deși Google Ads este una dintre cele mai populare şi performante platforme folosite în marketingul online, nu este singura cu care vei lucra ca specialist PPC.

În funcţie de nevoile şi obiectivele clientului vei folosi și Facebook Ads, Google Analytics și multe alte instrumente care îți vor ușura munca. De mare ajutor sunt și cunoștințele despre Photoshop și magicul Excel. Dacă vrei să afli mai multe, vezi aici cum lucrează un specialist Pay Per Click şi ce compeţenţe îi sunt necesare.

2. Google Ads nu este chiar accesibil

Google Ads este un sistem de promovare popular în domeniul online, însă și complex. Îți permite plasarea de reclame în rezultatele căutarilor în motorul Google, pe site-urile partenere, având la bază audiențe vizate după cuvinte cheie, îți permite remarketingul pentru multe tipuri de categorii de public și multe altele.

Nu este un sistem ușor de învățat, dar există avantajul de a avea acces la o multitudine de resurse de învățare. Dorință să fie, că restul se rezolvă. În plus, la internship-ul Canopy, de exemplu, am exersat ce am învățat și mi-a fost mai ușor să asimilez opțiuni noi.

3. Trebuie să fii autodidact

Indiferent cât de mult ești învățat și susținut într-un internship, nu este suficient.

Dacă nu exersezi extra, nu te documentezi despre toate opțiunile platformelor, nu citeşti articole despre inovaţiile din domeniu, nu esti la curent cu strategii noi și tendințe în materie de anunţuri şi platforme, rişti foarte mult să rămai în urmă. Actualizarea va fi apoi din ce în ce mai greu de realizat.

4. Clienți dificili

Clienții sunt diferiţi şi au nevoi diferite, este o diversitate care mie îmi place, te provoacă permanent. Unii au experiență în marketing online, unii au folosit multe platforme și strategii, alții mai puțin, însă sunt deschiși la propuneri relevante.

Apar situații în care este dificil să fii pe aceeași lungime de undă cu el, e posibil să își dorească o strategie pe care tu, ca specialist, o consideri nepotrivită și cu potențial mic de performanță. Este important să înțelegi nevoile clientului și să ajungi la un acord cu el, având ca focus performanța. Nici pentru tine, nici pentru el nu e un avantaj să arunce cu banii pe fereastră.

5. Trebuie să găsești întotdeauna motive să zâmbești

Este important să nu uiți de ce ai ales să faci marketing online, să nu îți pierzi pasiunea. Munca de zi cu zi presupune cercetare, setarea campaniilor, crearea unor reclame creative, schimb de mail-uri cu clienți, monitorizarea și optimizarea campaniilor și multe altele, de multe ori poate uiți să mai zâmbești. Eu sunt de părere că întotdeauna vor fi motive să zâmbești, găsește-le :).

Recunosc că sunt norocos fiindcă fac ce îmi place și că am ocazia să mă dezvolt în acest mediu. Vestea bună este că la Canopy sunt disponibile noi locuri pentru internship în PPC, poți aplica AICI.

Dacă ai deja ceva experiență, poate vrei să faci un pas înainte ca Specialist PPC în echipa Canopy.