Ora de Antrenament în Marketing Online – martie

Cum ar arăta o autostradă construită de Steve Jobs? Câte autostrăzi am avea în România dacă tu ai fi responsabil de acest proiect?

Răspunsurile nu au legătură cu autostrăzile, ci cu etica lucrului bine făcut, cu grija de a furniza permanent servicii și produse cât putem noi de bune.  Indiferent că este vorba de o postare pe pagina de Facebook a unui brand – oricum toată lumea se pricepe la Facebook, nu :P? – sau de un produs care va revoluționa depistarea timpurie a cancerului.

Întrebarea de început nu îmi aparține, vine de la Vlad Petreanu care ne pune pe gânduri puțin cu un articol despre calitate: a noastră, a muncii noastre și a oricărui lucru pe care îl spunem și facem.

Vă recomand să citiți articolul și pentru că se potrivește cu demersul acestei serii de postări lunare dedicate antrenamentului în marketing online, lansate de Canopy. M-aș bucura să vă faceți timp pentru lucruri care vă ajută să ajungeți la o versiune mai bună a voastră.

Aici am selectat câteva pe care eu le consider valoroase,  ca o serie scurtă și intensă de exerciții al căror efect îl vei resimți cu siguranță, atât pe termen scurt, cât și lung.

What’s hot 

Focusul din această perioadă se mută pe sezonul de primăvară și pe campaniile care aduc un mesaj proaspăt. Fie că e vorba de colecții noi, lansări de produse sau servicii, oferte de sezon, comunicări de Ziua Femeii, acțiunile de marketing din martie trebuie să reînvioreze imaginea brandurilor și produselor, să aducă elemente de noutate.

E o perioadă în care consumatorii sunt atrași de tot ce e nou, proaspăt, de energie și vitalitate și brandurile istețe trebuie să se adapteze și să le urmeze starea de sezon. Pot capitaliza prin renunțarea la produsele vechi, care nu au performat, prin noi strategii de preț sau parteneriate atractive. Află mai multe.

Google Analytics – Urmărește microconversiile pentru vânzări mai bune

Sursa foto: www.practicalecommerce.com

Ai încredere în produsele și serviciile tale, ai lucrat la un site bun și, totuși, ceva nu merge. Nu ai suficiente conversii. Sunt multe răspunsuri la această probleme, o poți lua pas cu pas.

De pildă, începe să urmărești mai mult datele din Google Analytics, să vezi exact ce fac utilizatorii pe site-ul tău și unde se împiedică, cum răspund la ofertele tale de marketing. Câți vizitatori vin din newsletter, câți completează pop-up-ul cu discount-ul săptămânii? Toate aceste microconversii îți vor clarifica multe probleme. Află mai multe.

Studiu de caz: Sunt eficiente campaniile dedicate pe mobil?

 

Traficul de pe mobil l-a depășit pentru multe site-uri pe cel de pe desktop. Ultimul an a adus noi opțiuni de promovare care favorizează mobilul, atât din partea Google, cât și a altor platforme.

În această situație, cum gestionezi campaniile Google Ads: faci campanii dedicate pentru mobil? E mai eficient să ajustezi sumele licitate în funcție de device (Desktop vs. Mobile)? Am găsit două studii de caz care te pot ajuta să îți faci o imagine. Află mai multe.

Ce faci când nu ai rezultate prin Facebook

Sursa foto: adespresso.com

Toată lumea e pe Facebook, de ce să nu ai trafic și rezultate bune prin acest canal?  Care e problema?

Indiferent că ai încercat un simplu boosted post sau reclame cu opțiuni avansate de creare a audiențelor, este util să analizezi mai multe puncte unde strategia ta e posibil să nu fi funcționat.  Caută răspunsuri pentru o serie de întrebări, de la imaginile folosite la lungimea mesajelor. Află mai multe.

Oameni care inspiră

Cum reușește un australian să ajungă în diverse topuri Forbes sau LinkedIn dedicate celor mai influenți oameni de marketing online, content marketing sau social media? Eu cred că fiind foarte bun în ceea ce face.

Jeff Bullas este antreprenor și om de marketing online care s-a impus în zona de content marketing, blogging și social media fără a apela foarte mult la tehnicile populiste americane de a atrage atenția asupra lui.

Blogul lui axat pe recomandări, articole practice și studii de caz despre social media, content marketing digital și antreprenoriat a devenit foarte cunoscut în lumea online-ului.  În 2015  a fost declarat cel mai bun blog de business, iar Jeff este prezent constant în diverse topuri de popularitate și în paginile unor publicații precum New York Times, Forbes sau Inc.

Nu pentru aceste titluri merită să îl urmărești, ci pentru conținutul valoros pe care îl oferă pe blog, Twitter, Facebook și oriunde mai este prezent. Vine cu sugestii pe care le poți pune în aplicare imediat, cu analize care îți dau de gândit și te ajută să înțelegi mai bine clienții și valoarea marketingului online în general.

Blog.
Twitter.

M-aș bucura să completăm lista împreună, dacă aveți sugestii de articole, instrumente sau autori care v-au plăcut, adăugați-le cu un simplu comentariu. 

Ce am învățat despre conversii la GPEC Summit 2016

Comerțul online presupune să îți înțelegi clienții, nu doar să vinzi produse. Să îi înțelegi atât de bine încât să știi ce își doresc. Ce ai zice, de exemplu, să le vinzi un frigider care comandă automat produsele care le lipsesc, pe baza preferințelor lor? Sună puțin SF, dar sunt șanse ca Amazon să aibă așa ceva în câțiva ani, pentru că ei s-au concentrat de la început pe client, știu să îl valorizeze.

Din astfel de experiențe putem învăța cu toții. Am fost recent la GPeC Summit Noiembrie 2016, eveniment de referință pentru industria de eCommerce  și am aflat despre o mulțime de astfel de experiențe. Pentru că a fost un eveniment de două zile, cu multă informație, am selectat pentru tine mai multe idei pe care le poți pune în aplicare pentru a obține mai multe conversii.

1. Your client is the hero of the story

Focus pe clienți – poate că ai auzit des această recomandare și nu îi mai dai atenție, poate ți se pare idealistă, practica ne arată că business-urile care au această abordare au reușit să se evidențieze. Așa cum ne-a arătat și Brian Eisenberg, unul dintre invitații internaționali pe care îmi doream să îi ascult. A făcut spectacol :).

Potrivit lui Bryan Eisenberg, clienții ar trebui să stea la  baza creionării unei strategii.

În comunicarea cu ei nu ar trebui să fie vorba despre produsul pe care îl promovăm, despre beneficiile sale sau despre cât de multe lucruri frumoase putem să spunem despre business-ul nostru.

Pe baza informațiilor pe care le avem despre publicul țintă putem crea povești ale căror eroi să fie clienții noștri. Oamenii rețin mult mai bine o poveste în care se regăsesc, mai ales că intervine și sentimentul de empatie.

Bryan ne-a asigurat că storytelling-ul poate juca un rol important în construcția unui brand legendar. Poveștile bune creează word-of-mouth, din ce în ce mai mulți oameni află despre tine și încep să te aprecieze.

Ca să conștientizăm mai bine, Bryan ne-a dat și câteva exemple pe care ți le recomand

2. Transpune emoțiile clienților la nivelul business-ului

Te-ai gândi că poți dubla veniturile unui magazin online prin raportarea la emoțiile utilizatorilor?

Talia Wolf, Conversion Optimization Expert, ne-a arătat că targetarea emoțională poate duce la o creștere a veniturilor cu până la 117%.

Oamenii nu sunt interesați de ce le spui, ci de cum îi faci să se simtă.

În cazul unui business prezent online, un punct de conversie prin raportarea la emoții este design-ul site-ului. De exemplu, poți crește rata de conversie, timpul petrecut pe site sau alți indicatori relevanți prin proiectarea sentimentelor, idealurilor sau aspiraților publicului tău țintă în imagini cu persoane care reflectă aceste aspirații.

Este foarte important să aducem în primă linie beneficiile emoționale pe care le are produsul nostru. De exemplu, în loc să punem accentul pe faptul că este numărul 1 pe piață sau că are prețuri mai bune comparativ cu competiția, trebuie să ne gândim ce statut sau emoții îi poate declanșa produsul unui client. Poate este vorba despre o ținută pe care toate celelalte fete o vor admira. Poate este o bicicletă pe care un tată o cumpără copilului său, gândindu-se la momentele în care îl va învăța să meargă pe bicicleta.

Pentru a face optimizări, este necesar să știm și cum accesează consumatorii un site și ce fac în timpul unei vizite.  Tania ne-a arătat pe un studiu de caz cum a pus în  practică această recomandare. După ce a descoperit că vizitatorii unui site foloseau mult bara de search intern  – destul de puțin vizibilă pe site, au adăugat pe homepage o bară mare, poziționată central, generând creșterea revenue-ului.

Pe lângă monitorizarea acțiunilor vizitatorilor pe site, Tania a recomandat un set de întrebări pe care să le adresăm clienților noștri, astfel încât să operăm modificări pe website la nivel de design si usability, în funcție de preferințele pe care le au:

  • Ce problema rezolvă produsul?
  • Ce te-ar determina să faci o anumită acțiune? (sign-up sau cumpărare)
  • Care este cea mai mare provocare pe care o ai?
  • Care este modelul tău?
  • Locul ideal unde ți-ai petrece vacanța?

3.  Mai multe conversii de pe mobil

Deja nu mai discutăm despre un  site mobile-friendly, pentru că acest lucru a devenit obligatoriu. Traficul de pe mobil a crescut chiar și la 50% din total, conversiile evoluează și ele, chiar dacă într-un procent mai redus, astfel că magazinele ar trebui să lucreze pentru a crea o experiență cât mai plăcută utilizatorilor de mobil.

Câteva sfaturi pe care le poți pune în aplicare pentru creșterea ratei de conversie pe mobil:

  • Număr de telefon clickabil – O astfel de opțiune este recomandată în condițiile în care simplifică modalitatea de a lua legătura cu magazinul.
  • Proces de check-out mult mai simplist si intuitiv astfel încât să fie evitate situațiile de abandon al coșului.
  • Existența unor aplicații care să faciliteze plățile online, plus cele care să ofere o experiență de interacțiune a consumatorului cu produsul. De exemplu, în industria fashion poate fi implementată o aplicație prin care să ne configurăm ținuta prin încărcarea unei imagini cu noi.
  • Card on file – un feature prin intermediul căruia toate datele de card ale clientului sunt salvate în contul său. Se estimează că această îmbunătățire ar aduce la o creștere de 20% a cumpărăturilor anuale, cel puțin atunci când ne raportăm la clienții Emag :).
  • Puneți-vă în pielea clientului și comportați-vă ca și cum ați fi unul: faceți o comandă de test de pe telefonul mobil, introduceți parole, abonați-vă la newsletter.

4. Învață din greșelile magazinelor online

Poate că de multe ori ne este mai ușor să învățăm din greșeli decât din exemple de urmat.

O parte valoroasă a competiției GPeC vine din evaluarea magazinelor online de către membrii juriului, oameni cu experiență în domeniul lor – am fost reprezentați aici de Chief Canopyst, Cristian Ignat :). În procesul de evaluare au fost observate mai multe greșeli repetitive, din care am selectat câteva obligatoriu de evitat:

  • Descrierea produselor și calitatea pozelor sunt dezamăgitoare – Nu te-ai gândi că poți pierde o conversie din cauza fotografiilor neclare, la rezoluție mică, însă se poate întâmpla. Atenție și la detaliile și informațiile despre produs, funcționalități, aspecte tehnice etc. Ideea e să vii cu imagini și informații atractive, complete și relevante.
  • Comunicarea defectuoasă client – magazin –  Nu anula o comandă dacă ai avut o singură experiență eșuată de comunicare cu un client. Insistă să afli care este problema și contactează-l până se rezolvă problema. Acest lucru înseamnă să apelezi la mai multe canale de comunicare, nu să te rezumi la e-mail.
  • Butonul de adăugare în coș nu este funcțional – Asigurați-vă că puneți la dispoziție clienților opțiuni funcționale, care nu generează abandonul vizitei sau o experiență neplăcută de care vor povesti mai departe.
  • Produse promovate pe homepage out of stock – Actualizează constant situația produselor, în stoc sau nu. Frustrarea unui vizitator că nu poate comanda un produs promovat pe homepage, însă out of stock, poate duce la abandonarea paginii și, implicit, la un număr mai mic de comenzi. Poți apela la un sistem de urmărire în timp real a stocurilor.
  • Viteză slabă de încărcare a site-ului – Nu lăsa probleme tehnice să influențeze negativ business-ul. Atenție la viteza de încărcare, atât a versiunii desktop, cât și a celei mobile. Vizitatorii își pierd răbdarea mai repede.
  • Fii diferit de concurenți și memorabil – De ce te-ar alege pe tine un cumpărător ci nu pe principalul concurent? Scoate în evidență avantajele magazinului tău.
  • Conversii pe termen lung de la clienții actuali  – Mulți se concentrează pe atragerea de clienți noi și uită de cei actuali, care au demonstrat deja un anumit interes față de produsele magazinului. Încurajează fidelizarea, răsplătește clienții care revin, prin vouchere, promoții la care au prioritate etc.
  • Supraaglomerarea homepage-ului – Încearcă să păstrezi un homepage cât mai ușor de urmărit. Include aici doar produse și oferte actuale, elementele care te pot diferenția. 
  • Lipsa confirmării plasării comenzii – Este ceva de bază să trimiți un mail sau SMS de confirmare a unei comenzi, plus toate detaliile despre livrare (produsele, statusul comenzii, data livrării). Prin lipsa acestei confirmări pierzi clienți.
  • Lipsa recenziilor – Vizitatorii sunt tot mai atenți la experiența altor cumpărători cu produsul sau serviciul de care sunt interesați. Folosește „puterea review-urilor”, însă reale, nu false. Vor fi nerealiste și comerciale și vor crea o imagine negativă asupra business-ului.
  • Facebook-ul nu trebuie să abunde în mesaje publicitare – Rețelele sociale ar trebui privite ca punți de interacțiune cu publicul țintă, de creare a unei conexiuni cu ei, a unei relații win-win. Transformarea lor în mesageri ai mesajelor publicitare nu e o soluție câștigătoare.
  • Experiența utilizatorilor trebuie să fie în armonie pe toate device-urile – Folosește aceeași temă, culori și elemente de identitate a brandului pentru toate versiunile site-ului (desktop, mobil). Imaginea brandului trebuie să fie aceeași.

Au fost două zile pline, cum ziceam, mai multe informații poți citi și pe blogul GPeC. Felicitări organizatorilor pentru calitatea speakerilor și tot evenimentul, să ne vedem cu bine și la anul.